Skip to content
Politică

Codul Penal, din nou pe masa Comisiei Iordache: abuzul în serviciu ar putea fi modificat DOCUMENT

theologhia.wordpress.com

Modificările Codului Penal vor fi dezbătute joi de Comisia specială parlamentară condusă de deputatul Partidului Social Democrat (PSD), Florin Iordache.

Unul dintre articolele ce ar urma să fie modificate este cel referitor la abuzul în serviciu, informează HotNews.ro.

Printre modificările propuse ce urmează a fi dezbătute joi se numără și impunerea pragului de 200.000 de lei pentru prejudiciu (Cătălin Rădulescu ar fi propus chiar 200.000 de euro). De asemenea, se dorește redefinirea infracțiunii astfel încât aceasta să se refere la o pagubă materială, precum și scăderea pedepsei maxime de la 7 ani la 3 ani.

Florin Iordache, fost ministru al Justiției și autor al OUG 13 prin care era impus pragul valoric de 200.000 de lei, a declarat de mai multe ori că va susține o redefinire a abuzului în serviciu și nu impunerea respectivului prag.

De amintit este faptul că președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care prejudiciul estimat este de 108.600 lei.

Puteți citi o parte dintre propunerile ce urmează a fi dezbătute AICI, iar pentru mai multe detalii puteți citi articolul inițial AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *