Codurile penale ajung miercuri la vot în Senat, după ce marți au avut loc discuţii aprinse pe această temă în comisia juridică, scrie antena3.ro.
La discuţii a fost prezent şi ministrul Justiţiei, care ar fi venit neinvitat. Tudorel Toader a luat cuvântul aproape de finalul şedinţei, lucru care a stârnit revolta Opoziţiei.
Tudorel Toader a explicat cum a ajuns la dezbaterile comisiei.
”Secretarul de stat a primit invitatia de a participa marți la orele 15.30, mi-a comunicat cum e normal, și i-am spus că vin eu, dat fiind faptul că se reia dezbaterea în Comisia specială pentru modificarea Codului Penal„, a spus Toader.
Comisia se va reuni din nou, marţea viitoare. Până atunci, raportul proaspăt adoptat trebuie să treacă prin cele două camere ale Parlamentului.