Preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti, Simona Negreş, a afirmat că ordinul Ministerului Sănătăţii referitor la eliberarea antibioticelor din farmacii nu doar că nu va stopa rezistenţa la antimicrobiene, dar ar trebui retras integral şi rediscutat după o consultare cu toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii. ”Ordinului MS nr. 63/2024 îi lipseşte o prevedere – prerogativă cheie, respectiv, faptul că farmacistul este cel care poate şi trebuie să decidă dacă un pacient se confruntă sau nu cu o situaţie de urgenţă. Înţelegerea populară s-a propagat cu repeziciune, în mod greşit, la nivelul canalelor mediatice, iar pacienţii au înţeles că declaraţia pe proprie răspundere „le permite” eliberarea „la cerere”, datorită omisiunilor din documentul care vizează un subiect atât de important”, reclamă Negreş.
“Totuşi, avântul Ordinului MS nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, a reuşit doar să bulverseze şi mai mult pacienţii alături de cei care tratează o infecţie. Din nefericire, nu ne aflăm în situaţia unui proces de reglementare documentat şi dospit, dimpotrivă, Ordinul MS nr. 63/2024 face parte din seria materialelor emise «pe repede înainte» după o consultare frugală, cel mult, în cadrul căreia profesioniştii din domeniul sănătăţii au avut un cuvânt exclusiv formal, limitat la 3 minute, procedurile de consultare fiind efectuate între Sărbătorile Crăciunului şi Anul Nou, mai exact în data de 28 decembrie”, a declarat preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News