Colegiul Medicilor Bucureşti, apel pentru donare de sânge, după exploziile din Crevedia

donator de sânge
donator de sânge /sursa: news.ro

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti face apel pe Facebook pentru donare de sânge, după exploziile care au avut loc la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, care s-a soldat cu peste 40 de răniţi.

”Apel pentru donarea de sânge de la coordonatoarea Centrului de Transfuzii Bucureşti în contextul exploziilor de la Crevedia şi a numărului mare de răniţi. CMMB susţine donarea de sânge!”, a scris Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti pe pagina de socializare.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a transmis condoleanţe familiei victimei, sănătate celor răniţi şi putere de muncă echipelor medicale care în această noapte se luptă pentru salvarea vieţilor.

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, fiind urmată de un incendiu. Traficul pe DN 1A este blocat complet. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert.

Efectivele de intervenţie au fost suplimentate. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că dacă nu vor fi locuri în spitalele specializate pentru arşi, victimele vor fi transferate în străinătate sau la alte spitale de mari arşi din ţară. Ministerul Sănătăţii anunţă că 46 de pacienţi sunt internaţi, opt fiind intubaţi. 26 dintre aceştia sunt pompieri, răniţi în a doua explozie. Premierul Marcel Ciolacu anunţă că a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă şi că patru pacienţi ar urma să fie transferaţi în cursul nopţii în Belgia şi Italia.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL