Skip to content
Politică

Comercianţii, obligaţi să perceapă garanţie pentru ambalajele reutilizabile.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2018, care obligă comercianţii să perceapă o garanţie pentru toate ambalajele reutilizabile, a fost publicată deja în Monitorul Oficial, astfel încât aceasta se va aplica începând cu luna martie 2019.

Potrivit actului normativ, din martie 2019, românii vor plăti o garanţie de 0,5 lei pentru fiecare ambalaj reutilizabil, bani ce vor fi recuperaţi ulterior în baza bonului fiscal.   Asta înseamnă că toate bonurile fiscale pe care este inscripţionată garanţia, cel mai probabil percepută în cazul borcanelor şi a sticlelor, vor trebui păstrate până ce se va cere returnarea banilor.

Proiectul prevede însă că sticlele şi borcanele pot fi duse, la schmb, la achiziţia altor produse ambalate în ambalaje reutilizabile. Cu alte cuvinte, românii se vor duce la supermarket cu sacoşa de ambalaje.  „Începând cu data de 31 martie 2019, valoarea garanţiei băneşti prevăzute la alin. (1) în cazul ambalajelor primare reutilizabile utilizate pentru produse destinate consumului populaţiei este de 0,5 lei/ambalaj”, se arată în ordonanţă.   Operatorii economici care comercializează cu amănuntul produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligaţi să informeze consumatorii asupra valorii garanţiei băneşti şi asupra sistemului de preluare a ambalajelor respective; să primească la schimb ambalajele reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate; să returneze, la solicitarea consumatorului, în baza bonului fiscal, valoarea garanţiei băneşti în cazul ambalajelor reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate.”   Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi:   a) să marcheze sau să înscrie pe ambalajul primar sau pe eticheta produsului destinat consumatorilor sintagma «ambalaj reutilizabil»;   b) să organizeze preluarea ambalajelor reutilizabile astfel încât să realizeze, începând cu anul 2019, un procentaj de returnare de minimum 90%.

„Până la data de 1 ianuarie 2021, în baza evaluării eficienţei economice, sociale şi de mediu, precum şi a impactului asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, prin hotărâre a Guvernului, se stabileşte un sistem de garanţie-returnare care să se aplice pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel”, se arată în ordonanţă.   Pe de altă parte, operatorii economici care introduc pe piaţa naţională produse ambalate sunt obligaţi să aibă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, un procentaj mediu anual al ambalajelor reutilizabile din ambalajele utilizate la introducerea pe piaţă a produselor lor, incluzând şi ambalajele luate spre închiriere de cel puţin 5%, dar nu mai puţin decât procentajul mediu realizat în perioada 2018-2019 şi să crească acest procentaj cu 5%, anual, până în anul 2025 inclusiv.

Amenzile sunt cuprinse între 4.000 şi 50.000 lei.   Definiţia ambalajului este: toate produsele, indiferent de materialul din care sunt confecţionate ori de natura acestora, destinate reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.   Articolul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj.

Un articol se consideră ambalaj dacă îndeplineşte condiţiile din definiţie fără prejudiciul altor funcţii pe care acesta le poate îndeplini suplimentar, în măsura în care acesta nu face parte integrantă din produs, fiind necesar pentru a conţine, a susţine sau a păstra produsul pe toată durata de viaţă a acestuia, iar toate elementele sale sunt destinate a fi utilizate, consumate ori eliminate împreună cu produsul.

Exemple ilustrative:   Constituie ambalaje: cutiile pentru dulciuri; foliile care învelesc carcasele de compact discuri; pungile în care se expediază cataloage şi reviste, cu o revistă înăuntru; şerveţele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile; rolele, tuburile şi cilindrii în jurul cărora este înfăşurat un material flexibil, ca de exemplu folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie, cu excepţia rolelor, tuburilor şi cilindrilor destinaţi a fi părţi ale unor echipamente de producţie şi care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare; ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării şi transportării plantelor şi care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia; flacoanele din sticlă pentru soluţii injectabile; suporturile pentru compact discuri, vândute împreună cu compact discurile şi care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare; umeraşele pentru haine, vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte; cutiile de chibrituri; sistemele de izolare sterilă, de exemplu: pungi, tăvi şi materiale necesare menţinerii sterilităţii produsului; capsulele pentru băuturi (de exemplu: cafea, cacao, lapte), care rămân goale după utilizare; buteliile din oţel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepţia extinctoarelor.   Nu constituie ambalaje: ghivecele pentru flori destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia; cutiile pentru scule; pliculeţele pentru ceai; învelişurile de ceară din jurul brânzei; membranele mezelurilor; umeraşele pentru haine, vândute separat; capsulele de cafea, dozele de cafea din folie de aluminiu şi dozele de cafea din hârtie de filtru, care sunt aruncate împreună cu cafeaua după utilizare; cartuşele pentru imprimante; carcasele pentru compact discuri, DVD-uri şi casete video, vândute cu un compact disc, un DVD sau o casetă video înăuntru; suporturile pentru compact discuri, vândute goale şi destinate utilizării ca mijloc de depozitare; capsulele solubile pentru detergenţi; lumânările pentru morminte, recipientele pentru lumânări; râşniţele mecanice, integrate în recipiente reîncărcabile, de exemplu râşniţele de piper reîncărcabile.

Citeste mai mult: adev.ro/pc99ih

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *