Skip to content
Politică

Comisia de la Veneţia a anunțat când va trasmite o opinie preliminară pe legile justiţiei

azernews.az

Comisia de la Veneţia a anunțat luni când va trasmite o opinie preliminară în ceea ce privește legile justiţiei din România.

Comisia de la Veneţia va prezenta o opinie preliminară în luna iulie, potrivit ordinii de zi a sesiunii plenare desfăşurate în perioada 22-23 iunie, scrie Mediafax.

„Comisia de la Veneţia a avut loc un schimb de opinii cu domnul Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru modificarea legilor justiţiei în România, şi cu domnul Bogdan Dima, consilier de stat la Administraţia prezidenţială, fiind informată în legătură cu avansarea lucrărilor la proiectul de aviz pe tema proiectului de lege asupra puterii judiciare din România; (Comisia) i-a autorizat pe raportori să pregătească un aviz preliminar care va fi transmis autorităţilor române în iulie 2018, după consultările cu membrii Biroului de conducere şi cu preşedintele Subcomisiei pentru afaceri juridice”, se arată în comunicatul transmis luni de instituţie.

Pe 11 iunie, delegaţia Comisiei de la Veneţia a avut întâlniri cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi cu procurorul general al României, Augustin Lazăr. Temele abordate au fost în principal modificările aduse legilor justiţiei, însă, potrivit ministerului Justiţiei, s-a discutat şi despre modificările aduse codurilor după transpunerea în legislaţie a directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie şi modificările pentru punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Delegaţia a avut, pe 12 iunie, o întrevedere la Parlament şi cu preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, ulterior acesta declarând că discuţiile cu Comisia de la Veneţia au decurs ”foarte bine”, el afirmând că a prezentat aspecte şi dezinformări din spaţiul public despre modalitatea de adoptare a celor trei legi ale justiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *