Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat că un număr de 1.974 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei, pentru a afla lucruri noi despre istoria și despre patrimoniul cultural al acesteia, precum și pentru a cunoaște oameni de pe întreg cuprinsul continentului. Acest lucru se datorează inițiativei „DiscoverEU”, finanțată în cadrul programului Erasmus+.
Cei ale căror cereri din cadrul rundei de înscrieri „DiscoverEU” din luna octombrie 2023 au fost aprobate primesc astăzi vestea cea bună. Ei vor călători în principal cu trenul, în perioada martie 2024-mai 2025, mai arată comunicatul de presă al Executivului european.
Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie, scrie News.ro.
„DiscoverEU este o ocazie unică de a realiza o călătorie de neuitat în întreaga Europă, unde fiecare escală creează noi legături între oameni și scoate în evidență numeroasele fațete ale frumuseții Europei. Tuturor tinerilor exploratori care se lansează în această călătorie remarcabilă le spun: fie ca fiecare loc pe care îl vizitați să vă lărgească orizonturile, fiecare interacțiune să vă îmbogățească spiritul și fiecare întâlnire pe care o veți avea să vă lase o amintire de neuitat!”, a declarat Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, potrivit sursei citate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News