Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit la solicitarea Iranului, pentru a căuta elicopterul cu care s-a prăbușit președintele iranian Ebrahim Raisi, duminică, a fost acordat fără „motivaţii politice”.
Duminică, UE a activat sistemul de satelit Copernicus, programul de observare a Pământului care este utilizat în mod normal pentru a acorda ajutor în caz de dezastre naturale şi pe care l-a lansat duminică la solicitarea Iranului în încercarea de a-i găsi pe Raisi, pe ministrul de externe iranian, Hosein Amir Abdolahian şi pe restul autorităţilor şi a membrilor echipajului aflaţi la bordul unui elicopter, informează EFE, preluată de Agerpres.
„Nici Mecanismul european de protecţie civilă şi nici sistemul de sateliţi Copernicus nu au în spate motivaţii politice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru ajutor umanitar, Balazs Ujvari, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X.
Ujvari a menţionat că „orice ţară poate solicita asistenţă de natură umanitară sau civilă prin aceste canale, iar Comisia face tot posibilul pentru a ajuta”.
Unii deputaţi europeni au criticat duminică asistenţa acordată Iranului de Uniunea Europeană, atrăgând atenţia că apărătorii drepturilor omului nu sunt ajutaţi.
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, şi ministrul său de externe, Hossein Amir-Abdollahian, au murit într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul ţării, potrivit televiziunii de stat şi agenţiei oficiale IRNA.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News