Comisia Europeană ar urma să deblocheze în mod neaşteptat fonduri europene de zece miliarde de euro destinate Ungariei

comisia europeana UE
Sursa foto: Comisia Europeana

Comisia Europeană (CE) urmează să decidă miercuri să deblocheze fonduri europene în valoare de aproximativ zece miliarde de dolari destinate Ungariei, cu o zi înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE) pe care Viktor Orban a ameninţat să-l deraieze, relatează AFP.

Această undă verde, care urmează să fie anunţată miercuri după-amiaza, potrivt unor surse apropiate dosarului, a provocat deja reacţii puternice în Parlamentul European (PE), unde alişi şi-au exprimat îngrijorarea faţă de perspectiva ca Bruxellesul ”să cedeze şantajului” liderului naţionalist ungar.

Comisia leagă această eventuală deblocare de reforme întreprinse de Budapesta în vederea unei respectări a unei serii de condiţii vizând o îmbunătăţire a independenţei sistemului judiciar ungar.

Suma respectivă reprezintă mai puţin de jumătate dintre fondurile blocate de UE din cauza încălcării statului de drept de care acuză Ungaria.

”La ora la care vorbim, Comisia efectuează activităţi finale privind evaluarea, pentru a se putea lua o decizie. Nu pot să spun acum care va fi decizia”, a declarat prudent, marţi, vicepreşedinta Comisiei însărcinată cu Valorile şi Transparenţa Vera Jourova, întrebată în acest sens într-o conferinţă de presă la Strasbourg.

Viktor Orban a ameninţat să blocheze decizii-cheie cu privire la Ucraina, aflate pe agenda unui summit european joi şi vineri, şi anume deschiderea unor negocieri de aderare la UE şi aprobarea unui ajutor european în valoare de 50 de miliarde de euro – sub formă de împrumuturi – destinat Kievului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: