Comisia Europeană a decis luni să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere României şi altor 21 de state membre UE pentru nerespectarea normelor UE privind calificările profesionale (Directiva 2005/36/CE).
Aceste norme facilitează prestarea temporară şi ocazională de servicii de către profesionişti în diferite state membre, garantând în acelaşi timp protecţia consumatorilor şi a cetăţenilor.
În mod excepţional, pentru profesiile care au implicaţii asupra sănătăţii şi siguranţei publice, statele membre pot să verifice calificările înainte de a permite prestarea de servicii. Astfel de controale prealabile pot întârzia semnificativ începerea activităţilor şi, prin urmare, pot fi impuse doar în condiţii stricte, în special atunci când lipsa calificărilor profesionale ar putea provoca daune grave sănătăţii sau siguranţei beneficiarului serviciului. Comisia consideră că aceste 22 de state membre solicită verificări prealabile în mod nejustificat pentru mai multe profesii care nu îndeplinesc condiţiile în care sunt permise astfel de controale şi a concentrat această acţiune de asigurare a respectării legislaţiei asupra a trei domenii de o importanţă deosebită, şi anume construcţiile, transporturile şi serviciile pentru întreprinderi.
Prin urmare, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Franţei, Italiei, Ciprului, Letoniei, Luxemburgului, Ungariei, Maltei, Ţărilor de Jos, Austriei, Poloniei, României, Sloveniei, Finlandei şi Suediei, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News