Skip to content
Politică

Comisia Europeană, avertisment pentru România

România şi alte cinci state membre (Spania, Belgia, Croaţia, Finlanda şi Italia) au fost avertizate în scris de către Comisia Europeană.

CE vrea ca țara noastră să ia măsurile oportune pentru îndeplinirea obligaţiilor legate de disciplina bugetară asumate în Pactul de stabilitate şi creştere, în urma identificării unor riscuri de nerespectare a acestora, informează romaniatv.net.

Am identificat şase ţări ale căror strategii bugetare ar putea prezenta riscuri la adresa respectării angajamentelor luate în cadrul Pactului de stabilitate şi de creştere. Aceste ţări mai au încă timp să ia măsurile necesare, de aceea le trimitem astăzi un semnal de avertizare timpurie. Suntem pregătiţi să începem un dialog constructiv cu aceste ţări în vederea minimizării riscurilor avute în vedere”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele CE responsabil pentru moneda euro şi dialogul social.

Evaluarea conformităţii cu Pactul este un proces continuu, care se desfăşoară pe tot parcursul anului, se arată în comunicat.

 

Şeful direcţiei de Afaceri Economice şi Financiare din Comisia Europeană, Isabel Grilo, a avertizat miercuri, la Bucureşti, că măsurile de stimulare fiscală, creşterea cheltuielor şi lipsa unor studii care să analizeze clar impactul deciziilor ar putea genera un deficit structural de aproape 4% din produsul intern brut (PIB) în 2017.

Deficitul structural se calculează pe baza dezechilibrului fundamental, pe termen lung, între cheltuielile şi încasărilor bugetului.

Scăderea cotei generale de TVA la 20% şi a celei pentru alimente la 9% a contribuit cel mai mult la o deviere de la cadrul fiscal în 2015. În 2017 am putea vedea un deficit structural de 4% (din PIB, n.r.), după un nivel de 3% înregistrat în 2016. S-ar putea pierde progresele făcute în 2014 şi 2015, când deficitele structurale nu au depăşit 1%„, a spus Grilo.

Oficialul european susţine că implementarea măsurilor decise de către autorităţile din România nu a fost în conformitate cu recomandările executivului de la Bruxelles, iar studiile de impact au lipsit.

Multe măsuri au fost luate ad-hoc, rapid. Nu s-a studiat cu atenţie impactul măsurilor luate. Pe lângă impactul direct al acestora, a existat şi unul indirect, care nu este încă cunoscut în mod exact„, a mai spus oficialul european.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *