Comisia Europeană a aprobat luni deblocarea primelor de carieră didactică pentru profesorii din România, a anunțat Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, potrivit Mediafax.
Condițiile de utilizare a voucherelor sunt mai stricte decât în forma adoptată de Guvernul României în 2023, după greva generală a profesorilor.
Conform noilor reguli, minimum 65% din sumă trebuie alocat participării la cursuri de formare profesională stabilite de Ministerul Educației și Cercetării.
Restul banilor poate fi folosit pentru cărți, materiale de specialitate sau alte cheltuieli necesare activităților educaționale, dar care și au legătură cu procesul de predare.
Noua formulă ridică pragul de cheltuieli pentru cursuri la minimum 65%, o creștere față de primele propuneri ale autorităților române.
Calculat pentru cei 1.500 de lei ai primei, cel puțin 975 de lei trebuie folosiți pentru cursuri, iar restul de 525 de lei poate fi alocat cărților, materialelor de specialitate sau altor cheltuieli eligibile.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












