Comisia Europeană: Discuţiile ”avansează” în vederea unui acord în Parlamentul European

Comisia Europeană
Sursa foto: Comisia Europeană

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi „avansează” în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru AFP marţi, în ajunul unei zile potenţial decisive.

O reuniune a avut loc în cursul zilei la Bruxelles între Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (PPE/dreapta), Valerie Hayer, lidera grupului liberal Renew (centru) şi Iratxe Garcia Perez, şefa grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (stânga) din Parlamentul European.

„Discuţia progresează, dar nu există încă un acord”, a indicat un eurodeputat Renew.

Renew ar dori un angajament din partea dreptei de a rămâne parte a unei „majorităţi proeuropene” pe toată durata mandatului. În mai multe rânduri după întoarcerea din vacanţa, stânga şi centrul au reproşat PPE că şi-a amestecat voturile cu extrema dreaptă, ca de exemplu joia trecută, pentru a relaxa o lege împotriva defrişărilor.

Parlamentul a audiat între 4 şi 12 noiembrie potenţialii comisari europeni din noua echipa a Ursulei von der Leyen. Dar eurodeputaţii întârzie să evalueze prestaţiile vedetelor noului executiv.

Trei nume au suscitat un blocaj până în prezent: spaniola Teresa Ribera (Tranziţie ecologică şi concurenţă), italianul Raffaele Fitto (Coeziune), ambii potenţiali vicepreşedinţi ai viitoarei comisii şi ungurul Oliver Varhelyi, comisar european pentru sănătatea (publică) şi bunăstarea animalelor.

Dreapta a avut obiecţii faţă de socialista Ribera, actual ministru în guvernul lui Pedro Sanchez, acuzând-o că a gestionat defectuos inundaţiile devastatoare, soldate cu numeroase victime, care i-au lovit ţara. PPE afirmă că aşteaptă intervenţia Teresei Ribera în faţa legislativului spaniol miercuri dimineaţa înainte de a se pronunţa.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: