Comisia Europeană încă aşteaptă clarificările Budapestei despre flexibilizarea regimului de vize Schengen pentru ruşi

Sursa foto: freepik

Comisia Europeană încă aşteaptă clarificări din partea Ungariei cu privire la flexibilizarea condiţiilor de acordare a vizelor şi de şedere a lucrătorilor cetăţeni ruşi şi belaruşi, a anunţat marţi executivul comunitar, care i-a dat guvernului condus de Viktor Orban termen până pe 19 august să răspundă preocupărilor Bruxellesului pe acest subiect, relatează agenţia EFE.

Ungaria a extins la opt ţări, inclusiv Rusia şi Belarus, regimul special de vize adoptat mai demult pentru lucrători străini din Ucraina şi Serbia prin Programul Cardului Naţional al Ungariei. Conform acestor reglementări, lucrătorii străini pot sta în Ungaria doi ani şi ulterior pot prelungi perioada de şedere cu trei ani, de câte ori doresc. De asemenea, lucrătorii străini pot practica orice profesie. Ei trebuie însă să demonstreze că au un loc de muncă, cazare şi asigurare de sănătate în Ungaria.

Guvernul ungar a explicat în diverse declaraţii necesitatea revizuirii acestui regim de vize pentru a le permite specialiştilor ruşi să lucreze la centrala nucleară de la Paks, pe care Ungaria o dezvoltă printr-un acord de cooperare cu Rusia, şi a asigurat că includerea cetăţenilor ruşi şi belaruşi în Programul Cardului Naţional al Ungariei nu implică niciun risc de securitate pentru spaţiul Schengen, întrucât beneficiarii acestui program sunt supuşi unor verificări de securitate aprofundate înainte de a li se permite intrarea sau şederea în Ungaria.

Însă această decizie nemulţumeşte Comisia Europeană, în timp ce un grup de europarlamentari au cerut excluderea Ungariei din spaţiul Schengen, iar mai multe ţări nordice membre ale UE, inclusiv statele baltice, i-au transmis comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, o scrisoare în care consideră flexibilizarea condiţiilor de acordare a vizelor de către Ungaria pentru cetăţenii ruşi şi belaruşi drept un „risc grav pentru securitatea europeană”.

La rândul ei, Ylva Johansson a trimis guvernului condus de premierul conservator Viktor Orban o scrisoare în care avertizează asupra „potenţialei ameninţări de securitate pentru spaţiul Schengen în urma acestor măsuri unilaterale” şi i-a cerut acestuia să răspundă preocupărilor Bruxellesului până pe 19 august.

„Nu am primit răspuns, înţelegem că un răspuns este în curs de pregătire, suntem în contact cu autorităţile” ungare, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Anitta Hipper, care a amintit că „Ungaria este supusă permanent normelor Schengen”, ceea ce înseamnă că trebuie să efectueze „controale de securitate exhaustive”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: