Comisia Europeană ne dă bani pentru facturi. Marcel Boloș a ajuns la un acord cu experții de la Bruxelles

Marcel Boloș
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Compensarea facturilor la energie se va face din bani europeni. La întâlnirea ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, cu experții Comisiei Europene, s-a ajuns la un acord pentru ca aproximativ jumătate de miliard de euro dintr-un program de investiții cu fonduri europene pe care nu am fost în stare să-l implementăm, să fie folosit pentru a plăti facturile la energie. Acordul vine la doar câteva zile după ce Guvernul a anunțat că sunt bani pentru decontarea facturilor, potrivit digi24.

În urma negocierilor de la Bruxelles s-a ajuns la un acord de principiu ca aproximativ 500 de milioane de euro, dintr-un program de investiții pe care riscăm să îl pierdem, să fie folosite pentru plata facturilor la energie. Practic, pentru că România nu a fost în stare să folosească banii în respectivul program de investiții, Comisia Europeană a fost de acord să mutăm banii în fondul de tranziție energetică, din care se compensează în acest moment facturile la energie.

Necesarul este de peste un miliard de lei. Astfel, banii pe care România nu trebuie să îi mai folosească acum pentru plata facturilor vor putea fi folosiți în alte scopuri. Cu toate acestea, în ultimele zile liderii Guvernului au anunțat că sunt bani pentru decontarea facturilor. Probabil acești bani vor fi folosiți acum pentru acoperirea deficitului bugetar. Acum, Marcel Boloș și Virgil Popescu vor trebui să pună la punct procedurile tehnice pentru ca decontarea facturilor cu fonduri europene să se poată realiza.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL