Comisia Europeană prezinta strategia industrială de apărare pentru a spori gradul de pregătire şi securitatea Europei

Sursă foto: europa.eu

Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant au prezentat, marţi, prima strategie industrială europeană în domeniul apărării la nivelul UE şi au propus un set ambiţios de noi acţiuni pentru a sprijini competitivitatea şi pregătirea industriei sale de apărare. Astfel, strategia stabileşte indicatori, cu scopul de a măsura progresele înregistrate de statele membre în direcţia pregătirii industriale, iar statele membre ale UE sunt invitate să achiziţioneze cel puţin 40 % din echipamentele de apărare în mod colaborativ până în 2030, să se asigure că, până în 2030, valoarea comerţului în domeniul apărării în interiorul UE reprezintă cel puţin 35 % din valoarea pieţei UE a apărării.

De asemenea, statele membre sunt invitate să realizeze progrese constante în direcţia achiziţionării a cel puţin 50 % din bugetul lor de achiziţii publice în domeniul apărării în cadrul UE până în 2030 şi a 60 % până în 2035.

„În urmă cu doi ani, războiul de agresiune nejustificat şi în curs al Rusiei împotriva Ucrainei a marcat revenirea unui conflict de mare intensitate pe continentul nostru. Strategia industrială europeană în domeniul apărării (EDIS) stabileşte o viziune clară, pe termen lung, pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării în Uniunea Europeană. Ca prim mijloc imediat şi central de punere în aplicare a strategiei, Comisia Europeană prezintă astăzi o propunere legislativă pentru un program european pentru industria de apărare (EDIP) şi un cadru de măsuri pentru a asigura disponibilitatea şi furnizarea în timp util a produselor din domeniul apărării”, arată comunicatul de presă al Comisiei Europene.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL