Skip to content
Alegeri Europa

Comisia Europeană, prima reacție după rezultatul votului din România: Arată faptul că românii sunt profund europeni

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a salutat prezența impresionantă a românilor la votul pentru alegerile europarlamentare, informează b1.ro.

Oficialul de la Bruxelles afirmă că românii au demonstrat ferm că doresc o politică pro-europeană.

Suntem foarte fericiţi să constatăm cea mai mare participare la alegerile europarlamentare din istoria prezenţei României în aceste alegeri. Cred că o contribuţie a avut-o şi campania ‘De data asta, eu votez!’ a Parlamentului European, unde ne-au sprijinit foarte mulţi tineri, mai ales pe bază de voluntariat. Şi, uitându-ne la cifre, observ că un impact l-a avut creşterea prezenţei la vot a celeilalte categorii de tineri, între 25 şi 40 de ani„, a declarat Cristea.

Cred că este clar o demonstraţie a faptului că românii sunt profund pro-europeni. Este clar, în acelaşi timp, că nu a avut succes campania de dezinformare care încerca să pună pe spatele Uniunii Europene unele probleme care au fost constatate în România. Este clar că Uniunea Europeană este percepută mai degrabă ca soluţie, nu ca problemă. Şi în acest sens, românii s-au manifestat foarte clar prin votul pe care l-au dat ieri„, a adăugat Angela Cristea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *