Skip to content
Politică

Comisia Europeană printre țintele posibile ale jihadiștilor care se întorc din Siria

Comisia Europeană figurează printre țintele posibile ale jihadiștilor care se întorc din Siria, a anunțat sâmbătă radioteleviziunea publică olandeză NOS, relatează Agerpres.

Potrivit NOS, citată de AFP, cel puțin două dintre persoanele arestate de autoritățile belgiene au venit de la Haga.

„Ele pregăteau un atentat. O țintă era clădirea Comisiei Europene din Bruxelles”, a declarat NOS, citând surse anonime.

„Comisarii nu erau vizați individual. Acțiunea trebuia să arate ca atacul asupra Muzeului Evreiesc… cu scopul de a ucide cât mai multe persoane”, a adăugat NOS.

Suspectul în atentatul de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles din luna mai, ce a făcut patru morți, este francezul Mehdi Nemmouche, care a petrecut mai mult de un an în Siria în rândurile extremiștilor islamiști și este în prezent deținut în Belgia și acuzat de „crimă legată de o organizație teroristă”.

„Suntem la curent cu informația”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Comisiei. „Suntem siguri că autoritățile naționale urmăresc cazul adecvat”.

În clădirile Comisiei din Bruxelles lucrează mii de funcționari, printre care înalți responsabili de gestionarea zilnică a Uniunii celor 28 de țări.

La Bruxelles se află de asemenea cartierul general NATO și mai multor altor companii și organizații internaționale, dar măsurile de securitate pe care ele le adoptă sunt discrete.

Ziarul belgian L’Echo a raportat anterior în aceeași zi că autoritățile belgiene au împiedicat mai multe atentate ale jihadiștilor întorși acasă după ce au luptat în Siria și care sunt simpatizanți ai grupului Statul Islamic /SI/.

Se estimează la circa 400 numărul de cetățeni belgieni care au plecat să lupte în Siria, dintre care aproximativ 90 s-au întors, potrivit l’Echo.

De asemenea potrivit L’Echo, mai multe persoane au fost arestate, dar autoritățile nu doresc să dezvăluie care erau potențialele lor ținte, pentru a nu crea panică în rândul publicului.

Belgia, ca și alte țări europene, este îngrijorată de numărul tot mai mare de cetățeni ai săi care luptă în Siria și Irak și ar putea reveni în țară mai radicalizați.

În iunie, un tribunal a ordonat un proces împotriva a 46 de persoane suspectate de a fi membri ai Sharia4Belgium, un grup islamist radical acuzat de recrutare de tineri luptători pentru Siria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *