Skip to content
Externe

Comisia Europeană propune un nou pachet de sancțiuni contra Rusiei. Ursula von der Leyen: „Suntem hotărâți să facem Kremlinul să plătească!”

twitter

Comisia Europeană, prin vocea președintei Ursula von der Leyen, a anunțat propunerea sa pentru un al optulea pachet de sancțiuni îndreptate împotriva Rusia, ca urmare a invaziei în Ucraina.

Pachetul include noi restricții la import și export, noi indivizi pe lista neagră a UE și un acord de principiu cu statele G7 pentru a plafona prețul țițeiului rusesc pentru țările terțe.

Ursula von der Leyen a acuzat Moscova că a escaladat conflictul prin organizarea așa-ziselor ”referendumuri” de alipire la Rusia în cele patru regiuni ucrainene pe care le ocupă – Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie. O escaladare reprezintă și discursul tot mai agresiv al politicienilor de la Moscova, inclusiv al lui Vladimir Putin, în care e invocată o potențială folosire a armelor nucleare. Pentru toate acestea, a precizat șefa C.E., Rusia trebuie să plătească.

„Rusia a escaladat invazia Ucrainei. Falsele referendumuri organizate în teritoriile ocupate sunt o încercare ilegală de a acapara un teritoriu și de a schimba frontierele cu forța. Mobilizarea și amenințarea lui Putin de a folosi arme nucleare sunt pași suplimentari pe calea escaladării. Nu acceptăm falsele referendumuri și orice anexare în Ucraina și suntem hotărâți să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară!”, a declarat Ursula von der Leyen.

Noile propuneri de sancțiuni ale Comisiei Europene împotriva Rusiei

Aceasta a detaliat apoi sancțiunile pe care Comisia le propune împotriva Rusiei. Pentru ca acestea să intre în vigoare, mai e nevoie de aproabarea unanimă din partea celor 27 de state membre UE. Nu se știe când se va întâmpla acest lucru, date fiind diferendele dintre țări.

„Propunem interdicții extinse asupra importurilor de produse din Rusia. Astfel, produsele rusești vor rămâne în afara pieței europene și Rusia va fi privată de venituri de lapte miliarde de euro.

Propunem și extinderea listei de produse care nu mai pot fi exportate în Rusia. Vrem astfel să privăm complexul militar al Kremlinului de tehnologie esențială – componente aviatice, electronice și anumite substanțe chimice.
Noile interdicții la export vor slăbi și mai mult bazele economice ale Rusiei și capacitatea acesteia de a se moderniza”, a explicat președinta Comisiei Europene.

Aceasta a spus apoi că sunt propuse și noi interdicții la furnizarea de servicii europene pentru Rusia și o interdicție a cetățenilor UE de a ocupa funcții de guvernare în companii de stat rusești.

Precizările șefei C.E. despre petrolul rusesc

Ursula von der Leyen a amintit apoi că la nivelul UE a fost agreată interzicerea țițeiului rusesc extras din mare începând cu 5 decembrie.

„Știm că anumite țări aflate în curs de dezvoltare încă au nevoie de livrări din Rusia, dar la prețuri scăzute, așa că G7 a decis, de principiu, să introducă un plafon de preț asupra petrolului rusesc pentru țările terțe.

Plafonul va reduce veniturile Rusiei și va menține piața globală de energie stabilă. Prin pachetul acesta punem bazele legale pentru acest plafon de preț asupra țițeiului”, a mai susținut șefa Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *