Comisia Europeană recomandă deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Bosnia şi Herţegovina

Sursa foto: Novi Dani

Comisia Europeană a recomandat oficial marţi începerea negocierilor cu Bosnia și Herțegovina în vederea aderării la Uniunea Europeană, transmit Reuters, DPA şi Hina, preluate de Agerpres.

”Bosnia şi Herţegovina a făcut paşi înainte impresionanţi. Într-un an a fost realizat un progres mai mare decât într-un întreg deceniu”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs rostit marţi în plenul Parlamentului European, la Strasbourg.

Anunţul executivului UE înseamnă că acesta este mulţumit că Bosnia a îndeplinit criteriile necesare pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE. Totuşi, decizia de lansare a acestor tratative trebuie să fie aprobată cu unanimitate de liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, care se vor reuni la Bruxelles în 21-22 martie.

”Astăzi, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Bosnia şi Herţegovina”, a informat CE într-un comunicat difuzat marţi.

Bosnia a solicitat în 2016 să adere la UE, iar în 2022 a primit statutul de candidată la aderare. În luna noiembrie a anului trecut, executivul comunitar a anunţat că negocierile cu Bosnia ar trebui să înceapă imediat ce vor fi îndeplinite anumite criterii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: