Bruxellesul va propune o nouă legislaţie pentru a încuraja expulzarea migranţilor ilegali, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o scrisoare adresată celor 27 de state membre, publicată luni seara, conform AFP.
„Comisia va prezenta o nouă propunere legislativă” cu „obligaţii clare de cooperare pentru persoanele respinse” şi dorinţa de a „raţionaliza eficient procesul de returnare”, a spus von der Leyen, răspunzând solicitării mai multor state membre ale UE.
„Avem nevoie de un nou cadru legislativ pentru a ne consolida capacitatea de a acţiona”, a mai explicat preşedinta Comisiei în scrisoarea adresată ţărilor UE, înaintea unui summit UE de joi şi vineri la Bruxelles, parţial dedicat problemelor legate de migraţie.
În acest scop, Bruxellesul propune să faciliteze expulzarea persoanelor aflate într-o situaţie ilegală, în special prin stabilirea unei recunoaşteri reciproce a deciziilor luate de un anumit stat membru.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News