Skip to content
Sport

Bianca Andreescu va efectua un control medical, înainte de a decide dacă va mai juca la Turneul Campioanelor

WTA

Bianca Andreescu va efectua un control medical, înainte de a decide dacă va mai juca la Turneul Campioanelor, informează Reuters, citată de news.ro.

Jucătoarea canadiană de origine română, locul 4 WTA, a abandonat meciul de miercuri cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, din etapa a II-a a Grupei Violet de la Turneul Campioanelor, la scorul de 6-3 pentru adversară.

Andreescu s-a accidentat la genunchiul stâng în ghemul al treilea, când conducea cu 2-0, şi s-a retas după un set care a durat 50 de minute de joc.

Învinsă de Halep în prima etapă, câştigătoarea de la US Open este eliminată deja din competiţie, deşi mai are un meci de jucat, vineri, cu ucraienanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, deţinătoarea trofeului.

Însă Andreescu vrea să vadă la RMN cât de gravă este accidentarea la genunchi, înainte de a lua decizia de a juca sau nu ultimul meci.

„Am călcat greşit la un retur şi am auzit cum a trosnit genunchiul, parcă a intrat în interior. După aia m-a deranjat când călcam. Abia puteam îndoi genunchiul. Dar am luptat cu durerea cât de mult am putut. La un moment dat un sportiv trebuie să spună <stop> şi să-şi asculte corpul. Asta am făcut. Sincer, nici nu ştiam ce să fac. M-a mai luptat cu durerea înainte, dar asta a fost diferită, a fost foarte acută. Dar e ultimul meci al anului şi mi-am spus <trage de tine cât poţi, o să ai o bună pauză după asta>. Poate aş fi putut trage de mine mai mult, nu ştiu. Echipa mi-a spus să mă opresc. A fost bine că m-am oprit. Sincer, aş mai fi putut juca. Dacă aş fi făcut-o, aş fi gemut pe teren de durere şi nu vreau asta. Am făcut asta suficient. Sper că mă pot recupera repede după asta. Cine ştie dacă pot să joc? Dacă nu, o să am un bun presezon, o bună pauză, pentru a fi gata de sezonul 2020”, a declarat Andreescu.

Dacă Bianca Andreescu se va retrage înaintea ultimului meci, cu Svitolina, ea va fi înlocuită de rezerva Sofia Kenin din SUA, locul 12 WTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *