Skip to content
Comisia Europeană R. Moldova

Comisia Europeană: Votul de neîncredere primit de Guvernul Republicii Moldova transmite semnale îngrijorătoare pentru procesul de reformă

Votul de neîncredere primit de Guvernul Republicii Moldova transmite semnale îngrijorătoare pentru procesul de reformă, iar necesitatea reformelor, în special în domeniul judiciar, nu a dispărut odată cu votul pentru căderea Guvernului, a declarat marţi un purtător de cuvânt al CE.

Votul de neîncredere primit de Guvernul Republicii Moldova ca urmare a problemelor legate de procesul de selecţie a procurorului general transmite semnale îngrijorătoare pentru procesul de reformă din ţară. Coaliţia a demarat o serie de iniţiative pentru îndeplinirea angajamentelor-cheie asumate în luna iunie, în special în domeniile luptei împotriva corupţiei, independenţei sistemului judiciar şi a investigării fraudelor bancare. Necesitatea unor astfel de reforme nu a dispărut odată cu votul pentru căderea Guvernului”, a declarat marţi Maja Kocijancic, purtător de cuvţnt al CE pentru probleme de politivcă externă şi de securitate.

Ea a precizat că parteneriatul Uniunii Europene va rămâne concentrat pe furnizarea de beneficii palpabile cetăţenilor moldoveni, scrie news.ro.

În acest spirit, UE se angajează să colaboreze cu cei din Republica Moldova care susţin procesul de reformă care este la baza Acordului nostru de asociere, în special în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, indiferent de afilierea politică, asigurând independenţa sistemului judiciar şi depolitizarea instituţiilor statului. Vom continua să ne bazăm relaţia cu Republica Moldova pe principiul condiţionalităţii şi al respectării statului de drept şi a standardelor democratice”, a spus purtătorul de cuvânf al CE.

Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu a picat marţi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSRM a fost adoptată, cu susţinerea parlamentarilor PDM, anunţă unimedia.info.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *