Comoara subterană a Ucrainei: Cele 57 de minerale la care SUA au primit acces. Trump: „Vom primi peste 350 de miliarde”

Sursa foto: Youtube/ captura video

Ucraina a semnat în sfârşit acordul care oferă Statelor Unite acces la o parte din veniturile viitoare generate de resursele sale naturale – un document așteptat de luni întregi, despre care Kievul speră că va deschide calea către un sprijin american durabil și, eventual, un armistițiu cu Rusia. Documentul publicat de Kiev include 57 de minerale şi resurse energetice precum petrol şi gaze naturale şi vorbeşte de ajutor militar american. Documentul în engleză poate fi consultat la finalul acestui articol.

Anunțul semnării, făcut miercuri seară, a venit după luni de negocieri tensionate, inclusiv o confruntare dură în Biroul Oval, devenită celebră, în contextul în care Trump încearcă să medieze încheierea războiului din Ucraina, care durează de trei ani, explică The New York Times.

Acordul prevede înființarea unui fond comun de investiții între cele două țări, Fondul de Investiții Americano-Ucrainean pentru Reconstrucție, menit să-i ofere președintelui Trump un rol direct în soarta Ucrainei, dar și să răspundă îngrijorărilor sale privind presupusul „cec în alb” oferit Kievului. De asemenea, acordul ar putea constitui o bază pentru extinderea sprijinului militar american și pentru posibile negocieri de pace.

Trump: Vom primi peste 350 de miliarde de dolari

„Astăzi avem un acord care, teoretic, ne va aduce mai mult de 350 de miliarde de dolari”, a declarat Donald Trump după semnarea acordului, la postul NewsNation. „Europenii au cheltuit 100 de miliarde de dolari, iar banii lor sunt în siguranță pentru că au fonduri rusești în bănci. Biden a oferit 350 de miliarde de dolari în numerar și echipamente militare…iar noi nu am primit nimic”, a spus Trump.

El a adăugat că americanii au fost înșelaţi, dar că Ucraina are „materiale extraordinare, pământuri rare”. Trump a precizat, de asemenea, că dorește să contribuie la încheierea rapidă a unui acord de pace solid, pentru a opri pierderile de vieți omenești – atât în rândul soldaților, cât și al civililor.

Lista mineralelor vizate

Documentul, analizat de publicația ucraineană European Pravda, prevede dezvoltarea comună a zăcămintelor minerale din Ucraina, precum și integrarea asistenței americane, inclusiv a celei militare, în cadrul contribuției SUA la acest fond de reconstrucție.

Documentul include o listă detaliată cu 57 de minerale și resurse energetice pentru care Ucraina urmează să emită licențe doar pentru zăcămintele noi, după intrarea în vigoare a acordului. Extinderea listei se va face numai cu acordul ambelor părți. Este vorba de: aluminiu, antimoniu, arsen, baritină, beriliu, bismut, ceriu, cesiu, crom, cobalt, cupru, disprosiu, erbiu, europiu, fluor, fluorină, gadoliniu, galiu, germaniu, aur, grafit, hafniu, holmiu, indiu, iridiu, lantan, litiu, lutețiu, magneziu, mangan, neodim, nichel, niobiu, paladiu, platină, potasiu, praseodim, rodiu, rubidiu, ruteniu, samariu, scandiu, tantal, telur, terbiu, tuliu, staniu, titan, tungsten, uraniu, vanadiu, yterbiu, ytriu, zinc, zirconiu, petrol, gaze naturale.

Veniturile din licențele de exploatare și taxele aferente vor fi direcționate de Ucraina în fondul comun de investiții, cu posibilitatea adăugării de fonduri suplimentare. Contribuția americană va include livrări militare către Forțele Armate ale Ucrainei, iar valoarea acestora va fi considerată parte a contribuției SUA la fond. „Dacă guvernul SUA oferă Ucrainei noi forme de asistență militară (sisteme de armament, muniție, tehnologie, instruire), valoarea estimată a acestora va fi adăugată la contribuția sa în fondul de investiții”, se arată în document.

Documentul semnat are doar 12 pagini, față de versiunea de lucru de 90 de pagini transmisă de SUA în martie. Acordul nu reglementează extracția și veniturile din extracția altor minerale. De asemenea, nu se aplică veniturilor din infrastructura ucraineană, așa cum au propus inițial SUA.

El nu conține reguli clare privind gestionarea fondurilor şi nici angajamentul SUA de a nu retrage profituri din fond timp de 10 ani, ci de a reinvesti 100% în reconstrucția Ucrainei. Aceste prevederi ar urma să fie incluse într-un acord tehnic ulterior. Parlamentul ucrainean urmează să ratifice acordul în următoarele două săptămâni.

Ce s-a întâmplat în Biroul Oval

Inițial, acordul trebuia semnat în februarie, în timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenski la Washington. Însă ceremonia a fost anulată brusc, după ce Donald Trump ș J.D. Vance l-au criticat pe Zelenski pentru lipsa de recunoștință față de sprijinul american și au exercitat presiuni pentru semnarea unui acord de pace. Principalul obstacol în negocieri a fost intenția administrației Trump de a considera ajutorul acordat Ucrainei drept o datorie care trebuie rambursată – propunere eliminată în versiunea finală.

Puncte sensibile

Primele versiuni ale documentului oscilau între cerințe dure impuse de SUA – catalogate de critici drept șantaj economic – și cereri ale Ucrainei privind garanții de securitate după război. Kievul susține că, fără astfel de garanții, Rusia s-ar putea regrupa și relua ofensiva. Trump, însă, a declarat că Ucraina ar trebui să caute astfel de garanții în Europa, nu în SUA.

Ce prevede acordul

Documentul reglementează crearea unui fond controlat de SUA care va primi venituri din exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei. În martie, Washingtonul propunea ca Ucraina să returneze ajutorul militar prin vânzarea resurselor, dar această clauză a fost abandonată. Acordul nu exclude viitoarea aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, dar nici nu oferă garanții de securitate – un punct pe care Ucraina îl consideră esențial pentru a preveni o nouă agresiune rusă.

Resursele minerale Ucrainei

Ucraina deține peste 100 de zăcăminte majore de minerale critice, precum: titan – folosit în aviație şi construcțir; uraniu – cele mai mari rezerve din Europa; litiu – crucial pentru baterii și tehnologii verzi; pământuri rare – esențiale pentru industria hi-tech și ecologică; mangan, zirconiu, grafit – resurse strategice industriale.

Ucraina este unul dintre principalii producători globali de grafit, iar rezervele de litiu o plasează în topul european. O parte din aceste zăcăminte se află însă zone ocupate de Rusia sau disputate. Înainte de conflict, Kievul chiar a propus lui Elon Musk să investească în extracția de litiu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: