Skip to content
Coronavirus

Compania Lufthansa şi-a redus capacitatea de zbor, din cauza coronavirusului

Lufthansa.com

Lufthansa a anunţat că şi-a redus capacitatea de zbor cu aproape o cincime din flotă, confirmând informaţiile oferite anterior de surse din companie referitoare la reacţia operatorului aerian german la epidemia de coronavirus, transmite Reuters.

Ne ajustăm dinamic planurile pentru a reflecta circumstanţele extraordinare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Lufthansa.

Potrivit companiei, măsura este echivalentă cu consemnarea la sol a 150 de avioane, aproximativ o şesime din reducerea de capacitate având loc în cazul curselor pe distanţe lungi. Lufthansa Group, care include operatorii Swiss, Brussels şi Austrian Airlines, are o flotă totală de 770 de avioane. Săptămâna trecută, Lufthansa a anunţat că şi-a redus capacitatea de transport, măsură echivalentă cu consemnarea la sol a 23 de avioane destinate curselor pe distanţe lungi. Şefii companiilor aeriene europene au avertizat marţi că ce va fi mai rău urmează să vină pentru industria aeriană, în privinţa impactului economic al epidemiei de coronavirus, dar au anticipat că cererea s-ar putea stabiliza în următoarele săptămâni, scrie News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *