Companiile aeriene testează toleranţa consumatorilor pentru preţuri mai mari la biletele de avion

Sursa foto:Pixabay

Companiile aeriene din SUA şi Europa vor încerca să îşi majoreze profiturile în acest an prin scumpirea biletelor de avion, pe măsură ce vor încerca să profite la maximum de boom-ul călătoriilor post-COVID şi să contracareze costurile ridicate create de lipsa de avioane, susţin investitorii şi directorii intervievaţi de Reuters.

Marile companii aeriene se chinuie să introducă mai multe zboruri pentru a face faţă cererii, dar au probleme din cauza întârzierilor apărute în livrarea de avioane noi de la marii producători Airbus şi Boeing precum şi de pe urma blocării la sol a avioanelor care utilizează motoare de tip RTX, care ar putea avea unele defecte. Livrările limitate de noi avioane ţin preţurile la bilete la un nivel ridicat, ceea ce permite transportatorilor aerieni să transfere costurile ridicate la carburant, mânca de lucru şi mentenanţă.

Această situaţie a dus venitul mediu per pasager, sau randamentele, la 6,2% anul trecut, al patrulea an consecutiv de creştere, potrivit datelor furnizate de Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA). Randamentele ar urma să continue să crească şi în 2024, chiar dacă într-un ritm mai lent, de aproximativ 1,8%, prognozează IATA.

La vară, cea mai aglomerată perioadă a anului, randamentele companiilor aeriene europene ar urma să depăşească valorile de anul trecut, atingând un maximum de 8,5%, şi vor creşte şi mai mult în 2025 pe măsură ce va continua cererea de călătorii iar întârzierile în livrarea de noi avioane vor persista, potrivit analiştilor de la Bernstein. Conform acestora, cererea va fi mai mare cu 15-20% în această vară comparativ cu 2019, în timp ce capacităţile abia s-au mişcat.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: