Radu Miruță, ministrul Apărării: ”Am primit, conform deciziei CSAT, „request for information” cu aceste caracteristici entităților care sunt interesate să producă respectând și decizia CSAT și condițiile din SAFE și cu toate că anunțaseră niște prețuri, nu de mult, acum câteva luni de zile, fiindcă se îngustează perioada de timp în care trebuie semnate aceste contracte, au început să se întoarcă cu propuneri financiare cu o treime mai scumpe”.

Printre contractele vizate se numără transportoarele blindate Piranha 5, de peste 760 de milioane de euro, sistemele antiaeriene Skyranger, estimate la aproximativ 330 de milioane de euro, dar și vehiculele blindate Lynx. În aceste cazuri, furnizorii ar fi crescut prețurile și cu 30%.

MApN are alocate 9,6 miliarde de euro prin programul SAFE

Pentru a debloca situația, este nevoie de o decizie în CSAT. Practic, autoritățile vor să trimită noi scrisori de intenție și să reia negocierile, de această dată într-un format extins, astfel încât să poată intra și alți furnizori în competiție, inclusiv companii din Asia.

Există un mecanism clar acolo și probabil că vom ajunge și la un nou CSAT. Eu îmi doresc foarte mult ca companiile românești să beneficieze de aceste sume din SAFE, asta înseamnă ca și companiile românești să fie mai orientate și să încercăm să fim eficienți să găsim soluții”, explică Mircea Abrudean – președintele Senatului:

În paralel, compania Romarm are în plan dezvoltarea unor sisteme moderne, inclusiv vehicule blindate controlate de la distanță, similare celor folosite deja pe frontul din Ucraina.

Astăzi lansăm ‘Unmanned ground vehicle’ (UGV), adică o maşină de luptă pe telecomandă. O lansăm cu împreună cu partenerii noştri din România şi din Germania pentru a oferi statului ceea ce are nevoie”, susține Răzvan Pîrcălăbescu- preşedintele OPIA:

SAFE este unul dintre cele mai mari proiecte de înzestrare. Din peste 16 miliarde de euro, aproape 9,6 miliarde sunt alocate Ministerului Apărării.