Skip to content
Economic Știri

Companiile imobiliare prezente în România, deținute de coloși financiari. Valoarea cumulată a activelor depășește de zeci de ori PIB-ul național

Profit.ro

Valoarea portofoliilor de active deținute de marile fonduri de investiții ale lumii în companii imobiliare prezente în România depășește 2 miliarde de euro, o sumă insignifiantă în bilanțurile lor contabile, dar imensă pentru imaginea pieței locale.

Primii doi administratori de active ai lumii și-au investit banii și în proprietăți românești.

Profit.ro a identificat 12 fonduri de investiții, fiecare cu active de zeci de miliarde de dolari, care dețin acțiuni direct sau prin intermediul unor parteneri în cadrul unor companii care investesc în proprietăți românești.

Acestea au acumulat până acum 25 de proiecte de birouri, 18 malluri, 10 parcuri logistice, un complex rezidențial, un hotel și sute de hectare de teren pentru noi dezvoltări.

Cinci dintre aceste fonduri de investiții dețin participații în doar două companii din România: NEPI Rockcastle și Globalworth, respectiv cel mai mare proprietar de malluri din țară și cel mai mare proprietar de spații de biouri.

Majoritatea acestor giganți au ajuns să aibă plasamente în cadrul unor dezvoltatori imobiliari locali abia după criza financiară din 2008, ceea ce face ca profilul oportunist, cu care era obișnuită piața imobiliară românească înainte de criză, să fie mai diluat.

De departe, cele mai multe astfel de fonduri provin din Statele Unite ale Americii, dar este bifată și prezența unor fonduri suverane din China și Singapore sau a unor fonduri de pensii uriașe din Africa de Sud.

Doar trei dintre aceste fonduri au făcut plasamente directe în firme românești, restul au fost direcționate către companii cu prezență regională, inclusiv România.

Pentru o imagine mai vie cu privire la dimensiunea acestor coloși financiari, valoarea cumulată a activelor aflate în administrarea celor 12 fonduri de investiții depășește 13.000 de miliarde de dolari, echivalentul întregii datorii a populației Statelor Unite ale Americii, sumă de 65 de ori mai mare decât Produsul Intern Brut al României.

Puteți citi mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *