Skip to content
Politică

Competiția studențească Energy Challenge și-a anunțat câștigătorii

Energy Challenge este o competiţie dedicată studenţilor dornici să contureze noi modele de afaceri pentru lumea dinamică și în continuă schimbare a energiei, iar câștigătorii anului 2017 au fost anunțați.

Echipa Next Engineering Team din Bucureşti s-a situat pe prima poziție a podiumului și a câștigat marele premiu de 2500 euro; 8 echipe de studenți din București, Cluj Napoca, Iași, Ploiești şi Târgu Mureș s-au confruntat în finala de la Târgu Mureș, arată un comunicat E.ON transmis redacției PSnews.

Ieri, la Târgu Mureș, a avut loc marea finală a competiției Energy Challenge – ediția 2017, eveniment în urma căruia au fost desemnate cele mai bune proiecte studențești care au abordat subiecte și perspective inovative pentru domeniul energiei. Echipele finaliste și-au susținut cu mult aplomb ideile propuse, argumentând în fața juriului soluțiile alese, precum și oportunitatea dezvoltării acestor proiecte în viitorul apropiat.

În urma jurizării lucrărilor de către specialiștii E.ON, clasamentul arată în felul următor:

Locul I: Next Engineering Team (Univeristatea Politehnică, București)

Locul II: White Helmets (Universitatea de Petrol și Gaze, Poiești)

Locul III: Energon (Universitatea Petru Maior, Târgu Mureș).

“Este o bucurie pentru noi, cei de la E.ON, să vedem că de la an la an în această competiție se înscriu proiecte, idei, soluții din ce în ce mai

interesante și cu șanse reale de aplicabilitate în domeniul energiei. Simțim tot mai puternic, cu fiecare an care trece, spiritul competitiv al participanților precum și dorința de a câștiga. Seriozitatea și inventivitatea voastră, dragi studenți, m-au convins că lumea de mâine a energiei este pe mâini bune și mai mult decât atât, începe chiar astăzi!”, a declarat Ana-Maria Matei, Director General E.ON Servicii.

Cele 8 echipe studențești şi lucrările care au ajuns în marea finală sunt:

D.O.L.A. Energy (Universitatea de Petrol și Gaze din Poiești) – Soluții pentru eficientizarea consumului utilizând pompe de caldură și turboexpandor;

CUBIS (Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași) – Aplatizarea curbei de sarcină (încărcarea mașinilor electrice); Energon (Universitatea Petru Maior Târgu Mureș)- Caloriferul viitorului (cu control al temperaturii); White Helmets (Universitatea de Petrol și Gaze din Poiești) – Încălțăminte și îmbrăcăminte producătoare de energie; NEXT Engineering Team (Univeristatea Politehnică București) – Producția de energie electrică din biomasă – Instalația de producere a biogazului; Robo-Shopper (Universitatea Petru Maior Târgu Mureș) – Vehicul teleghidat; BIM Team (Univeristatea Politehnică București) – Modelarea informațională a clădirilor pentru eficiența energetică; Energy Evolution (Universitatea Tehnica Cluj-Napoca)

– Sistem complet de automatizare casnică sau industrială.

Echipele finaliste au participat în perioada 27 februarie-3 martie a.c., la un training specializat – Energy Challenge Academy, ocazie cu care au aflat mai multe informații despre piața de energie și Grupul E.ON în România.

Energy Challenge a debutat în 2015 pe plan local, la Cluj Napoca, iar în 2016 s-a extins şi la Iaşi, antrenând zeci de studenţi.

În 2015 proiectul câştigător a fost PCM – Phone controlled meter (integrarea unui Modem GSM/GPRS pentru a efectua controlul de la distanță prin intermediul rețelei de telefonie mobilă) iar membrii echipei Team der Zukunft au primit câte o tabletă iPad.

În 2016 membrii echipei câştigătoare, Future Energy, au beneficiat de o vizită de lucru la sediile E.ON din Malmo-Suedia şi Copenhaga- Danemarca unde au vizitat parcuri eoliene și puncte de lucru cu infrastructura de E-mobility. Totodată, tinerii au testat maşinile Tesla în Danemarca întrucât proiectul câştigător Car to grid a avut ca temă conectarea la reţea a maşinilor electrice.

Pentru mai multe informaţii accesaţi: http://energychallenge.eon-romania.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *