Comunicat IGSU: 25 de localități din 9 județe afectate de ploi, viituri și vânt puternic

Inundatie
Sursa foto: Pixabay

25 de localități din 9 județe din țară au fost afectate de duminică până luni dimineața de ploi, viituri și vânt puternic, anunță IGSU.

Astfel, în urma fenomenelor hidrometeorologice, 25 de localități din nouă județe ale țării (Alba, Arad, Argeș, Botoșani, Harghita, Hunedoara, Neamț, Suceava și Vâlcea) s-au confruntat cu diverse efecte cauzate de ploi abundente, viituri și vânt puternic.

În aceste zone, echipele de intervenție au evacuat apa acumulată în două locuințe, patru curți, un beci, șapte anexe gospodărești și trei străzi. De asemenea, au fost îndepărtate elemente de construcție dislocate de pe acoperișurile a trei imobile, iar 25 de copaci și cinci stâlpi de electricitate prăbușiți au fost degajați. În urma acestor incidente, două autovehicule au fost avariate.

IGSU anunță că în județele Suceava și Neamț s-au înregistrat inundații semnificative

Inundațiile au fost generate de revărsarea pâraielor Dârmoxa și Neagra (în Suceava) și a râului Bistrița (în Neamț). Un număr considerabil de gospodării a fost afectat, însă evaluarea exactă este în desfășurare.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: