Skip to content
Societate

Condamnare definitivă pentru Mario Iorgulescu: 3 ani de închisoare cu EXECUTARE după ce ar fi fost complice la sechestrarea unui bărbat

facebook

Mario Iorgulescu, fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a fost condamnat definitiv vineri la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate, după ce ar fi fost implicat în răpirea, sechestrarea și lovirea unui bărbat. Inițial, el fusese achitat în acest dosar de către Judecătoria Sectorului 3.

Amintim că fiul președintelui FFP se află în prezent în Italia, acolo unde ar fi în continuare în proces de recuperare după accidentul rutier, în care este cercetat pentru uciderea unei persoane.

Pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis, pe 15 mai 2020, un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare transmis la data de 19 mai 2020 autorităţilor judiciare competente din Italia, în vederea arestării şi predării inculpatului către autorităţile judiciare române. Până în prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare.

Redăm minuta ședinței:

Dec.pen.504/A/09.04.2021- În temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, admite apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului III, Bucureşti şi de apelanţii-intimaţi-inculpaţi Pascu Francisco-Fernando şi Iorgulescu Gino-Mario împotriva Sentinţei penale nr.944/20.XII.2018 a Judecătoriei Sectorului III, Bucureşti, din Dosarul nr.33036/301/2016. Desfiin?ează, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond: I. Descontopeşte pedepsele rezultante principală de 4 ani şi 7 luni închisoare, complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b, n şi o, Cod penal, pe perioada de 2 ani, şi accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b, n şi o, Cod penal, aplicate faţă de inculpatul Pascu Francisco-Gabriel, repunând, în individualitatea lor, pedepsele închisorii, complementare şi accesorii. Constată că, prin Încheierea de şedinţă din data de 10.III.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, din Dosarul nr.33036/301/2016 (2077/2019), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale din infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta simplă, prev. de art.205, alin.1, Cod penal, şi de distrugere, în varianta simplă, prev. de art.253, alin.1, Cod penal, ambele cu aplicarea art.38, alin.1, Cod penal, în infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta simplă şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.205, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, raportat la art.43, alin.1, Cod penal, şi de distrugere, în varianta simplă şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.253, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, raportat la art.43, alin.1, Cod penal, ambele cu aplicarea art.38, alin.1, Cod penal. În temeiul art.205, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, raportat la art.43, alin.1, Cod penal, condamnă pe inculpatul Pascu Francisco-Gabriel la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta simplă şi în stare de recidivă postcondamnatorie, împotriva persoanei vătămate Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ. În temeiul art.67, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b, n (de a comunica şi de a se apropia, la o distanţă de 100 metri, de persoana vătămată Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ) şi o (de a se apropia de locuinţa sau de alte locuri în care persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, pe distanţa de 100 metri), Cod penal, pe perioada de 5 ani. În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.396, alin.6, Cod de procedură penală, raportat la art.16, alin.1, litera g, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.253, alin.6, Cod penal şi art.158, alin.1 şi alin.2, Cod penal, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul Pascu Francisco-Gabriel, pentru infracţiunea de distrugere, în varianta simplă şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.253, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, raportat la art.43, alin.1, Cod penal, împotriva persoanei vătămate Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ, ca efect al retragerii plângerii prealabile. În temeiul art.96, alin.5, Cod penal, cu aplicarea art.43, alin.1, Cod penal, adaugă pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1.151/11.XII.2013 a Judecătoriei Sectorului I, Bucureşti, din Dosarul nr.54454/299/2012, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr.750/11.VI.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, din Dosarul nr.54454/299/2012 (722/2014), la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în această cauză, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art.45, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b, n (de a comunica şi de a se apropia, la o distanţă de 100 metri, de persoana vătămată Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ) şi o (de a se apropia de locuinţa sau de alte locuri în care persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, pe distanţa de 100 metri), Cod penal, pe perioada de 5 ani, care se execută conform art.68, alin.1, litera c, Cod penal. În temeiul art.45, alin.5, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce reţinerea de la data de 6.IX.2016 la data de 7.IX.2016, precum şi arestul preventiv şi arestul la domiciliu pe perioada 15.IX.2016-6.I.2017, inclusiv. II. În temeiul art.48, alin.1, Cod penal, raportat la art.205, alin.1, Cod penal, condamnă pe inculpatul Iorgulescu Gino-Mario la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta simplă, împotriva persoanei vătămate Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ. În temeiul art.67, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b, n (de a comunica şi de a se apropia, la o distanţă de 100 metri, de persoana vătămată Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ) şi o (de a se apropia de locuinţa sau de alte locuri în care persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, pe distanţa de 100 metri), Cod penal, pe perioada de 5 ani. În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.396, alin.6, Cod de procedură penală, raportat la art.16, alin.1, litera g, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.193, alin.3, Cod penal şi art.158, alin.1 şi alin.2, Cod penal, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul Iorgulescu Gino-Mario, pentru infracţiunea de complicitate la lovire sau alte violenţe, în varianta agravată, prev. de art.48, alin.1, Cod penal, raportat la art.193, alin.1 şi alin.2, Cod penal, împotriva persoanei vătămate Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ, ca efect al retragerii plângerii prealabile. În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce reţinerea de la data de 6.IX.2016 la data de 7.IX.2016, precum şi arestul preventiv pe perioada 15.IX.2016-12.X.2016, inclusiv. III. În temeiul art.272, alin.1, Cod penal, condamnă pe inculpatul Pascu Vasile la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor. În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce reţinerea de la data de 6.IX.2016 la data de 7.IX.2016, precum şi arestul preventiv pe perioada 15.IX.2016-12.X.2016, inclusiv. IV. Constată că, prin Încheierea de şedinţă din data de 1.VII.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, din Dosarul nr.33036/301/2016 (2077/2019), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei penale reţinută în sarcina inculpatului Pascu Marcel din infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă simplă, prev. de art.272, alin.1, Cod penal, în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prev. de art.272, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.35, alin.1, Cod penal (două acte materiale). În temeiul art.272, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.35, alin.1, Cod penal, condamnă pe inculpatul Pascu Marcel la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată (două acte materiale). În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce reţinerea de la data de 6.IX.2016 la data de 7.IX.2016, precum şi arestul preventiv pe perioada 15.IX.2016-12.X.2016, inclusiv. V. Descontopeşte pedepsele rezultante principală de 2 ani şi 4 luni închisoare, complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi g (profesia de jurist în cadrul unităţilor şi autorităţilor publice sau în societăţile comerciale cu capital majoritar de stat), Cod penal, pe perioada de 5 ani, şi accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi g, Cod penal, aplicate faţă de inculpatul Coruţ Laurenţiu-Ştefan, repunând, în individualitatea lor, pedepsele închisorii, complementare şi accesorii. Constată că, prin Încheierea de şedinţă din data de 10.III.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, din Dosarul nr.33036/301/2016 (2077/2019), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale din infracţiunile de favorizarea făptuitorului, prev. de art.269, alin.1, Cod penal, de fals intelectual, prev. de art.321, alin.1, Cod penal, şi de uz de fals, prev. de art.323, Cod penal, toate cu aplicarea art.38, alin.1, Cod penal, în infracţiunile de fals intelectual, prev. de art.321, alin.1, Cod penal (15.VI.2016), de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prev. de art.269, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.35, alin.1, Cod penal (2 acte materiale: 15.VI.2016 şi 19.VII.2016), şi de uz de fals, prev. de art.323, teza I, Cod penal (21.VI.2016), toate cu aplicarea art.38, alin.1 şi alin.2, Cod penal. În temeiul art.321, alin.1, Cod penal, condamnă pe inculpatul Coruţ Laurenţiu-Ştefan la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (15.VI.2016). În temeiul art.67, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi g (profesia de mediator), Cod penal, pe perioada de 3 ani. În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.269, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.35, alin.1, Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în formă continuată (două acte materiale: 15.VI.2016 şi 19.VII.2016). În temeiul art.67, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi g (profesia de mediator), Cod penal, pe perioada de 5 ani. În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.323, teza I, Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals (21.VI.2016). În temeiul art.38, alin.1 şi alin.2, Cod penal, raportat la art.39, alin.1, litera b, Cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an închisoare, 2 ani închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate în această cauză, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.565/16.III.2017 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, din Dosarul nr.1020/3/2017, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr.776/A/19.V.2017 a Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.1020/3/2017 (1017/2017), astfel că aplică pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an şi două luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare. În temeiul art.45, alin.3, litera a şi alin.2, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi g (profesia de jurist în cadrul unităţilor şi autorităţilor publice sau în societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi profesia de mediator), Cod penal, pe perioada de 5 ani, care se execută conform art.68, alin.1, litera c, Cod penal. În temeiul art.45, alin.4, Cod penal, scade din pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi g (doar profesia de jurist în cadrul unităţilor şi autorităţilor publice sau în societăţile comerciale cu capital majoritar de stat), pe durata de 5 ani, perioada executată, începând cu data de 19.V.2017 la zi. În temeiul art.45, alin.5, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce reţinerea şi arestul la domiciliu pe durata 21.XII.2016-19.V.2017, inclusiv, în Dosarul nr.1020/3/2017 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a penală, precum şi reţinerea de la data de 6.IX.2016 la data de 7.IX.2016, din această cauză. Ia act că partea civilă Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ a renunţat la pretenţiile civile faţă de inculpatul Iorgulescu Gino-Mario. În temeiul art.397, alin.1, Cod de procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ faţă de inculpatul Pascu Francisco-Fernando, iar, ca inadmisibile, pretenţiile civile ale aceleiaşi părţi civile faţă de inculpaţii Pascu Vasile şi Pascu Marcel. Dispune desfiinţarea acordului de mediere din data de 15.VI.2016, încheiat între Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ şi Pascu Alexandru-Claudiu, Pascu Francisco-Gabriel, Miteaţă Francisco-Gabriel şi Miteaţă Geani-Alberto, la Biroul de Mediator Coruţ Laurenţiu-Ştefan (filele 44-46, volumul II, dosar de urmărire penală). În temeiul art.112, alin.1, litera b, Cod penal, ia măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul Pascu Francisco-Fernando a briceagului, de culoare roşu, a cozii de mătură şi a ciocanului de bucătărie, ridicate în baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului din data de 6.VI.2016, întocmit de Secţia 10 Poliţie – Biroul Investigaţii Criminale (filele 47-50, volumul II, dosar de urmărire penală) şi depuse la Camera de corpuri delicte a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, în baza dovezii seria H, nr.0157216 din data de 26.IX.2016 (fila 87, volumul IV, dosar de urmărire penală). În temeiul art.162, alin.1, Cod de procedură penală, constată că bunurile ridicate şi nerestituite prin Ordonanţa din data de 14.XI.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului III, Bucureşti, în Dosarul nr.7002/P/2016 (filele 70-73, volumul IV, dosar de urmărire penală), constituie mijloace materiale de probă şi nu se restituie. În temeiul art.274, alin.1 şi alin.2, Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii Pascu Francisco-Fernando, Iorgulescu Gino-Mario, Pascu Vasile, Pascu Marcel şi Coruţ Laurenţiu-Ştefan la plata sumei de câte 15.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.275, alin.1, punctul 2, litera b, Cod de procedură penală, obligă pe persoana vătămată Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ la plata sumei de 10.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Menţine dispoziţiile din sentinţa penală privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere faţă de inculpatul Pascu Francisco-Fernando şi cu privire la anularea suspendării sub supraveghere faţă de inculpatul Coruţ Laurenţiu-Ştefan. În temeiul art.421, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intimat-inculpat Coruţ Laurenţiu-Ştefan împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În temeiul art.415, alin.1, Cod de procedură penală, ia act de retragerea apelului declarat de apelantul-intimat-parte civilă Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor formulate de Ministerul Public şi de apelanţii-intimaţi-inculpaţi Pascu Francisco-Fernando şi Iorgulescu Gino-Mario rămân în sarcina statului, iar, în temeiul art.275, alin.6, Cod de procedură penală, onorariul parţial al apărătorului din oficiu Constantin Georgeta pentru apelantul-intimat-inculpat Pascu Francisco-Fernando, în sumă de 400 lei, precum şi onorariile parţiale ale apărătorilor din oficiu Ghiţă Gina şi Chirilă Lorena-Teodora pentru apelantul-intimat-inculpat Iorgulescu Gino-Mario, în sumă de câte 315 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. În temeiul art.275, alin.2 şi alin.4, Cod de procedură penală, obligă pe apelantul-intimat-inculpat Coruţ Laurenţiu-Ştefan la plata sumei de 1.500 lei, iar pe apelantul-intimat-parte civilă Vlăsceanu Dragoş-Ionuţ la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art.275, alin.6, Cod de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu Gâdea Cristian-Alin pentru apelantul-intimat-inculpat Coruţ Laurenţiu-Ştefan, în sumă de 1.253 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9.IV.2021.
Document: Hotarâre 504/2021 09.04.2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *