Confederaţia Patronală pentru IMM-uri nu susţine aplicarea salariului minim european în România

Florin Jianu, sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Consiliului Național al IMM-uri, Florin Jianu spune că este nevoie de predictibilitate din punct de vedere legislativ la acest capitol.

Confederaţia Patronală pentru IMM-uri nu susţine aplicarea salariului minim european în România, întrucât nu ar ajuta nici angajaţii, nici angajatorii, a declarat la Braşov preşedintele Consiliului Naţional, Florin Jianu.

El preciza că este nevoie de predictibilitate din punct de vedere legislativ la acest capitol.

Florin Jianu: Am văzut în spațiul public vehiculat faptul că va fi un salariu comun la nivel european. Nu va fi. Fiecare țară va avea propriul salariu minim pe economie, numai că acesta va trebui să îndeplinească două condiții: fie 60% din salariul median, fie 50% din salariul mediu pe economie. Noi suntem undeva în acest moment la 43-45%. Negocierile cu guvernul sunt că undeva la jumătatea anului o să fie o schimbare a salariului minim pe economie. Sigur că noi ne-am dori mai multă predictibilitate, în sensul în care salariul minim să fie stabilit pe următorii ani, nu așa, fie în timpul anului, fie de două ori pe an.

Președintele Consiliului Național al IMM-uri mai spus că majorările necontrolate ale veniturilor salariale minime diferențiate pe categorii profesionale au dus la creșterea numărului de salariați plătiți cu salariul minim pe economie.

Florin Jianu: Faptul că el a fost mărit în fiecare an, așa, fără un mecanism, a dus ca undeva acum 10 ani de zile, când aveam 200.000 de angajați pe salariul minim, să ajungem la 1,8 milioane de oameni cu salariu minim pe economie. Adică 1,5 milioane în diverse domenii și vreo 300.000 în sectorul agricol; și construcțiile ca un salariu minim diferențiat. Deci acest tip de mecanism, așa cum arată el, nu este funcțional, dovadă că am ajuns ca un sfert din economie să fie în zona salariului minim pe economie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL