VIDEO Rogobete: Se vede de la distanţă că dozele de vaccin, doar de la Pfizer, depăşesc cu mult populaţia României

Alexandru Rogobete
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

UPDATE

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat, miercuri seară, după decizia referitoare la vaccinuri, că măsura este executorie, deci banii vor trebui viraţi într-un cont, chiarv dacă se va face apel. El a precizat că Ministerul Sănătăţii nu are această sumă în buget în momentul actual şi vor urma discuţii cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor. Ministrul a explicat că dozele comandate, doar de la compania Pfizer, au depăşit cu mult populaţia României şi mai existau contracte cu alte trei companii.

”Ce vreau să mai subliniez este că se vede de la distanţă că dozele de vaccin, doar de la Pfizer, depăşesc cu mult populaţia României, inclusiv cu rappel”, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, ministrul Alexandru Rogobete.

El a explicat că în cursul zilei de joi va exista o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi cu cei care se ocupă de proces.

”Sigur că banii vor veni, cel mai probabil, din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii sau prin Ministerul Finanţerilor. Asta este un detaliu, un mecanism financiar care urmează să fie stabilit ulterior. Nu, astăzi Ministerul Sănătăţi nu are această sumă în bugetul de stat”, a mai declarat Rogobete.

Aşa cum a anunţat anterior şi ministrul Justiţiei, Rogobete a precizat că măsura este executorie: ”Indiferent dacă se face apel sau nu se face apel, România va trebui să plătească această sumă. Dacă se câştigă în recurs, în forma de apel, sigur că banii vor fi reîntoşi către România, dar da, este o măsură executorie”.

Știrea inițială 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine, miercuri seară, o conferinţă de presă, după decizia instanţei belgiene referitoare la vaccinuri.

”Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, va susţine astăzi, 01 aprilie 2026, orele 20.00, o conferinţă de presă la sediul Ministerului Sănătăţii”, anunţă, miercuri după-amiază, Ministerul Sănătăţii.

Instituţia precizează că tema conferinţei este ”informaţii privind situaţia juridică şi financiară a contractelor pentru achiziţia de vaccinuri (Procesul Pfizer)”.

O instanţă belgiană a obligat, miercuri, Polonia şi România să preia o livrare de vaccinuri COVID-19 în valoare de 1,9 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) produse de compania farmaceutică americană Pfizer.

Potrivit comunicatului instanţei, România are de plătit 600 de milioane de euro.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: