Conferința TNL de la Pitești: Reușita Air Schengen se datorează președintelui Iohannis și guvernului Ciucă

Sursa foto: media.pnl.ro

Liberalii s-au strâns la Pitești, acolo unde a avut loc conferința TNL. Alina Gorghiu a spus că România era pregătită de mult timp pentru Schengen, iar PNL a contribuit la acest proces. Aceasta a mai spus că liberalii vor să facă din Argeș un județ în care merită să te stabilești.

„Suntem un popor înțelept, populismul nu va avea voturile pe care speră să le aibă pe 9 iunie. Începând cu ziua de 31 martie, România o să fie adusă în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Europa va fi si mai aproape de noi, România o să fie și mai europeană, un avantaj mare pentru economia noastră și o simplificare a vieții. România este foarte bine pregătită pentru acest moment. România era foarte bine pregătită cu mult timp înainte pentru acest moment.

PNL a contribuit la acest proces, a fost un efort comun făcut de președintele României, un partener constant al PNL, un efort al Guvernului și al acestui Guvern din care face parte, cu implicarea miniștrilor liberali și europarlamentarii PNL, un rol important îl are Siegfried Mureșan. Ne-am fi dorit ca aderarea la Sptațiul Schengen să aibă loc cu toate frontierele simultan. Însă multe țări până acum, chiar și Austria, a aderat etapizat. Este nevoie să conștientizăm zi de zi apartenențele noastre la Uniunea Europeana și este important să știm proiectele care sunt finanțate din fonduri europene și ce înseamnă ele pentru economia românească.

În fiecare țară alegerile europene sunt un moment serios de dezbatere publică. Și noi ar trebui să avem aceste dezbateri, mă bucur că PNL intră in această competiție cu 2 oameni dedicați: Mara Mareș și Siegfried Mureșan. După aceste alegeri, se va constata că suntem un popor înțelept, o generație deșteaptă. Știm că seducția extremismului este una periculoasă. Populismul, lipsa de proiecte și soluții nu vor avea voturile pe care speră să le aibă pe 9 iunie. Se vede cu ochiul liber că partide ca AUR nu au oameni cu care să iasă în fața. Aceste partide nu a proiecte pentru comunitățile locale. Toate proiectele de țară ale României moderne poartă amprenta PNL.

Din ianuarie 1990, de la reluarea activității PNL, noi, cei din PNL, am fost cei care am susținut parcursul european al României. Aderarea la NATO, UE, ridicarea MCV, pe 15 septembrie anul trecut, toate aceste proiecte de țară poartă amprenta PNL. Partidul nostru crede ferm în destinul european al României. Vrem să facem din Județul Argeș un județ în care merită să te stabilești, să îți faci o afacere, să mergi la spital fără să-ți fie frică. Din acest oraș, Pitești și alte orașe putem face orașe în care merită să trăiești.

TNL este o generație de oameni activi. Este important că avem astfel de evenimente să anunțăm lansarea în Spațiul Schengen, este important că marcați parcursul viitor european al României. Este important să marcăm succesele pe care le-ați avut și o să le aveți. Să încercăm să fim mult mai atenți, 51% din populația României este reprezentată de femei. Avem dublu numărul de femei candidate pentru alegerile locale, avem mulți tineri pe liste, acest lucru o să însemne mult mai multe voturi pentru PNL și mai multe proiecte pentru Argeș”, a spus Alina Gorghiu.

Mara Mareș, prezentă și ea, a spus că liberalii nu se mulțumesc cu Air Schengen și insistă ca această aderare să fie totală. Aceasta a amintit că PNL a alocat peste 80 de milioane de europe pentru sprijinirea tinerilor din zone defavorizate, peste 15.000 de tineri au beneficiat de programe de învățământ și locuri de muncă.

„Este a treia confetință regională ,,România în fiecare localitate,, organizată de TNL. Faptul că mâine România intră în Air Schengen nu înseamnă decât că suntem cu un pas și mai aproape de dezideratul nostru de a intra cu totul în Spațiul Schengen. Pentru noi, tinerii, acest lucru este cumva natural, firesc, dar să ne gândim la anii 90, atunci acest lucru era de neconceput. Pentru noi, generația noastră, este o normalitate. Acest lucru nu era posibil dacă noi nu eram membri UE.

Vreau să țineți minte un lucru foarte important, mâine România devină membră Air Schengen se datorează PNL și a fost un efort comun al președintelui Iohannis, al Guvernului Ciucă, al Guvernului actual într-o anumită măsură și al miniștrilor noștri liberali. Nu o să ne mulțumim doar cu această victorie de etapă, o să continuăm să insistăm prin Guvernul României, prin miniștrii noștri, europarlamentarii noștri, ca această aderare să fie totală.

Noi ne pregătim pentru alegerile europarlamentare și locale și la nivelul TNL ne-am decis să facem o campanie curată și civilizată sub devizia Europa în fiecare localitate, care își propune să vorbească și să arate care sunt beneficiile UE pentru generația noastra. Nici noi la TNL și nici PNL nu are timp de pierdur cu frustrările unor, cu populiști, extremiști, cu oamenii care vor doar să ne întoarcă in timp.

Diferența este că noi livrăm soluții și munca administrațiilor liberale, a europarlamentarilor noștri, a miniștrilor au proiecte foarte mari, au creat locuri de muncă, au adus bani europeni.

Știați că PNL a alocat peste 80 de milioane de euro pe pentru sprijinirea tinerilor din zone defavorizate, peste 15.000 de tineri au beneficiat de programe, îndrumare pentru a reveni într-o formă de învățământ sau pentru găsirea unui loc de muncă. În paralel, am finanțat zeci de mii de start up-uri, au primit niște bani pentru a-și începe visul antreprenorial. Programul pentru tinerii fermieri, unde tinerii au primit până la 70.000 de euro pentru investiții în ferma lor. Parte a campaniei noastre o reprezintă și caravana Europa pentru tineri, acest steag uriaș pe care știu că l-ați văzut în multe județe, astăzi a ajuns și la Pitești. Ne propunem să arătăm tuturor oamenilor ce înseamnă administrațiile liberale și să ne îndreptăm votul spre cei care deja au confirmat”, a spus Mara Mareș.

Siegfried Mureșan a spus și el că de când am aderat la UE am adus acasă 92 milioane euro. Totodată, acesta a amintit că PNL e partidul cel mai european, a influențat deciziile europene în favoarea României

„Când Comisia Europeană a propus legislația, eu fiind responsabil de PNRR, eu am spus că pandemia ne va afecta, am cerut o creștere a prefinanțării, am convins majoritatea din Parlamentul European, am avut negociere cu Comisia Europeană și am reușit să creștem prefinanțarea de la 10 la 13%. Pare că nu e mare lucru, dar e important. Am reușit să obținem 3,8 miliarde față de 2,8 miliarde, adică un miliard în plus care a intrat în România ca urmare a muncii unui europarlamentar PNL. Voi, tinerii, trebuie să știți că va exista în campanie dezinformare dinspre populiști, noi suntem partidul care trebuie să spunem oamenilor adevărul, lucrurile corecte.

De când am aderat la UE am contribuit cu 30 miliarde euro la bugetul UE, dar am reușit să absorbim, să aducem acasă 92 milioane euro. Am absorbit cu 62 miliarde euro mai mult. Deci pentru fiecare euro plătit am primit trei înapoi. Când auziți ce spun populiștii, voi trebuie să spuneți stop, uitați cifrele: am ieșit pe plus. Tinerii sunt principalii beneficiari ai procesului de integrare UE. Puteți trăi, studia, lucra oriunde vreți în UE. UE investește în multe programe pentru tineret.

Ca urmare a muncii mele am reușit să obținem 60 milioane euro buget pentru Erasmus, 20.000 burse Erasmus dintre care 2.000 vor veni în România. Programul pentru fermieri e posibil ca bugetului obținut de un europarlamentar al PNL. Atragerea de fonduri europene e un sport de echipă.

Am susținut de la bun început ideea comasării alegerilor, ne va permite să mergem în fața oamenilor ca o echipă, să spunem oamenilor exact ce plan avem pentru dezvoltare. PNL e partidul cel mai european, a contat la nivel european, a influențat deciziile europene în favoarea României, o va face și în perioada următoare.

Suntem membri celei mai puternice familii europene, PPE, care conduce UE, care va câștiga alegerile de pe 9 iunie și va conduce UE. când cerem ceva pentru România în Parlamentul European obținem imediat sprijinul familiei politice. Subliniez ceea ce a spus Alina Gorghiu: votul de la 16 ani și o listă diversă care să reflecte România. Trebuie să fim partidul tinerilor, la alegeri trebuie să avem pe liste cât mai mulți candidați, mai mult ca acum 4 ani, trebuie să oferim soluții.

Mâine aderăm la Schengen, în spațiul aerian. Au zburat 13 milioane oameni. Toți acești oameni începând de mâine nu vor mai trebui să arate pașaportul la frontieră, e o primă etapă obținută de liberali, guvernul nostru, cu implicarea activă a Guvernului nostru”, a spus Mureșan.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: