Confirmare din PSD: social-democrații vor să păstreze Transporturile

PS NEWS

Invitată la Puterea Știrilor, deputata PSD Mirela Adomnicăi a confirmat negocierile din coaliția de guvernare privind schimbarea portofoliilor la rotativa guvernamentală. Aceasta a susținut că PSD își dorește continuitate atât la Ministerul Fondurilor Europene (portofoliu deținut în prezent de PNL și care ar fi trebuit să meargă la PSD, după rotativa guvernamentală, potrivit protocolului semnat de cele 3 partide), cât și la Ministerul Transporturilor (portofoliu deținut în prezent de PSD și care ar fi trebuit să meargă la PNL după rotativa guvernamentală, potrivit protocolului semnat de cele 3 partide).

„Suntem de acord cu performanțele pe care domnul Boloș le-a avut la Fonduri Europene. Într-adevăr, după Ghinea, a reușit să miște, să recupereze și încet, încet ne apropiem de ceea ce ar fi trebuit să avem la ora asta ca accesare de fonduri europene”, a spus Mirela Adomnicăi.

„Confirm aceste negocieri din coaliția de guvernare. Acum un an și jumătate, când am intrat la guvernare, am avut un protocol încheiat vizavi de această rocadă: schimbarea între președinții de partide ca și funcție de premier și anumite ministere, în special ministerele avizatoare, Finanțe, Justiție. Eu prima dată l-am auzit pe dl ministru al Fondurilor Europene, dl. Boloș, invocând faptul că o schimbare în timpul jocului, a unui ministru, creează un disconfort și o încetinire a activității în rândul funcționarilor din minister. Și atunci a invocat și performanțele pe care le-a avut și cu care suntem de acord, fiindcă într-adevăr, după Ghinea, a reușit să miște, să recupereze și încet, încet ne apropiem de ceea ce ar fi trebuit să avem la ora asta ca accesare de fonduri europene.

La fel și în partea cealaltă( n.r – Ministerul Transporturilor), eu vă spun, ca deputat de Suceava, care fac naveta spre București, și abia aștept să am A7, autostrada care să lege nordul de sud, astfel încât să scurtez drumul, un drum al morții, de altfel, pentru că E85, așa este denumit, fiind drumul european cu cele mai multe accidente soldate cu victime decedate. Și am văzut că înaintează domnul ministru pe acest plan. Avem segmentele acestea, din fericire, contractate de către o firmă românească care are o mobilizare extraordinară. Lucrurile s-au mișcat de când dl. Grindeanu este la Ministerul Transporturilor. Am vorbit și cu funcționari din CNAIR din Ministerul Transporturilor. Se întâmplă lucrurile, în sensul bun, așa cum ne-am fi dorit să avem de 30 de ani. Ne-am dori să fie continuitate și la Fonduri Europene și la Transporturi”, a declarat Mirela Adomnicăi, la Puterea Știrilor.

„Eu nu fac parte din echipa de negociere, urmăresc și eu în spațiul public de 2 zile chiar apar deja liste cu nume și prenume, cu fotografii de miniștri care vor fi schimbați în urma evaluărilor, de ministere de la UDMR pe care și le doresc cei de la PNL. Eu cred că de dorit ar fi să se întâmple cât mai repede această rocadă, astfel încât să încetăm cu discuțiile și cu orgoliul baronilor locali în teritoriu și să ne vedem de guvernare”, a mai spus deputata PSD.

Negocieri în coaliție

Liderii coaliţiei de guvernare ar fi agreat ca Ministerul Transporturilor să rămână la PSD, în timp ce liberalii ar urma să păstreze Ministerul Fondurilor Europene şi să primească, în plus, Finanţele şi Justiţia, susţin surse din conducerea coaliţiei pentru News.ro.

Conducerea PNL ar fi dispusă să cedeze Ministerul Transporturilor pentru a rămâne cu Ministerul Fondurilor Europene, portofoliu deţinut de Marcel Boloş. Pentru a ceda Transporturile, PNL ar primi, pe lângă Ministerul Finanţelor, conform protocolului, şi, Ministerul Justiţiei, care, în mod normal, ar fi trebuit să le revină social-democraţilor odată cu realizarea rotativei. Ministerul Finanţelor ar urma să fie preluat de Sebastian Burduja, în prezent titular la Digitalizare. Iar în locul lui Burduja ar avea şanse mari să ajungă Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei din Camera Deputaţilor. Alături de Sebastian Burduja, pe lista scurtă pentru Finanţe se mai află Alexandru Nazare (susţinut de Iulian Dumitrescu) şi Marcel Boloş, în prezent la Fonduri Europene.

Ce spune protocolul semnat de PNL, PSD și UDMR

Cel mai important eveniment de pe scena politică internă – rotativa guvernamentală – ar urma să aibă loc pe 25 mai 2023, conform protocolului semnat de cele 3 partide care formează coaliția de guvernare, acesta fiind momentul când actualul premier al României, Nicolae Ciucă, îi va ceda fotoliul de la Palatul Victoria președintelui PSD, Marcel Ciolacu.

Acordul politic de constituire a „Coaliției Naționale pentru România”, semnat de liderii PSD, PNL și UDMR în noiembrie 2021, la constituirea actualei coaliții de guvernare, prevede că Nicolae Ciucă va avea mandat până în 25 mai 2023, moment de la care va fi numit un premier din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.

La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern : vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul Finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului.

În cazul desemnării sale, conform prevederilor constituționale, acesta va prezenta Parlamentului spre aprobare un guvern format din 20 de ministere, nominalizările fiind făcute astfel: 9 ministere PSD, 8 ministere PNL, 3 ministere UDMR. Din structura executivului vor face parte și 2 viceprim-miniștri, care vor reprezenta formațiunile coaliției care nu au propus candidatul de prim-ministru, dar au membri în Guvern.

Formațiunile semnatare ale prezentului Acord vor asigura reprezentarea GPMN în structurile guvernamentale, cu respectarea ponderii politice parlamentare în cadrul prezentei Coaliții(…).

Coordonarea activității Coaliției la nivel guvernamental se îndeplinește de către prim-ministru și viceprim-miniștri, care vor avea calitatea de avizatori pentru proiectele de acte normative, conform atribuțiilor delegate convenite. Agenda de lucru a ședințelor de guvern, stabilirea și prioritizarea politicilor publice guvernamentale vor fi decise de către prim-ministru, prin consultare cu viceprim-miniștrii, în întâlnirea lor săptămânală ulterioară ședinței pregătitoare de guvern organizată de către Secretariatul General al Guvernului(…).

Medierea eventualelor dezacorduri de natură parlamentară, precum și dezbaterea unor puncte de vedere divergente asupra implementării programului de guvernare sau susținerea unor inițiative legislative se face în ședințele de Coaliție.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: