Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu (PSD), a respins acuzațiile liberalilor, afirmând că proiectul a fost derulat conform contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Educației și că toate procedurile au fost transparente și verificate.
„Când nu faci nimic pentru oameni, îți rămâne doar să faci spume la gură. O vară întreagă, «liderii» PNL Olt au stat în concediu administrativ – zero proiecte, zero investiții, zero rezultate pentru comunitățile din județ. Iar acum, în loc să vorbească despre ceea ce ar fi făcut pentru cetățeni, primarul incompetent al Slatinei și cel mai longeviv parlamentar al județului – «ales »prin redistribuire, nu prin votul direct al oltenilor – și-au găsit subiect: o sesizare politică, ambalată în scandal, pe tema achiziției microbuzelor electrice pentru elevi. Ca să fie spectacol ieftin, divaghează de la subiect ducându-l într-o zonă ridicolă, care frizează patologii de nivel psihiatric”, afirmă Oprescu.
„Diferența dintre noi și gunoaiele politice de serviciu este că noi lucrăm, ei urlă”, încheie Oprescu.
„Microbuz sau Ferrari?”
Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu, deputat de Olt, acuză Consiliul Județean Olt că a plătit 262.000 de euro pe un microbuz identic cu cel cumpărat de Consiliul Județean Brașov cu 130.000 de euro. Liberalul susține că „diferența uriașă de preț” ridică suspiciuni de deturnare de fonduri europene și cere sesizarea Parchetului European.
„Ce este, domnule Oprescu, microbuz sau Ferrari? (…) Banii copiilor nu sunt pușculița voastră politică”, a declarat Știrbu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News