Conflict de interese la alegerea șefilor companiilor de stat din Energie? Anunțuri de recrutare la mica publicitate

Sursă foto: Facebook

Doar 8 din 17 companii de stat din Energie și-au ales șefii „corporatiști”, conform reformei asumate de România prin PNRR, și toate dintre aceste proceduri prezintă probleme, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia. Selecțiile la unele dintre companii suspiciuni de conflict de interese, deoarece au existat suprapuneri, relații ierarhice sau influențe politice între candidați și membrii comitetului care a făcut selecția, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia.

De asemenea, există indicii că concursurile nu au fost organizate serios, deoarece anunțurile de angajare au fost publicate în secțiunea „mica publicitate” a ziarelor, nu la scară largă, pe site-uri de specialitate, astfel încât să atragă cât mai mulți candidați. Există, de asemenea, suspiciuni de conflict de interese pentru modul în care a fost stabilită remunerarea pentru șefii acestor companii. La una dintre companii, niciunul dintre candidații de pe lista scurtă nu a fost numit, în timp ce la altă companie a fost desemnată administrator o persoană care nu fusese preselectată, conform informațiilor Economedia.

România trebuia să selecteze șefi corporatiști, printr-o procedură transparentă și predictibilă, pentru companiile de stat din Energie, conform unei reforme asumate prin PNRR. Cu toate acestea, până în acest moment, doar pentru 8 din cele 17 companii au fost derulate proceduri de selecție și de numire a membrilor consiliului de administrație. În plus, chiar și aceste selecții ridică semne de întrebare că nu au fost efectuate pe baza unor proceduri transparente și competitive.

Această reformă este încă considerată neîndeplinită și este una dintre cele care încă blochează cererea de plată numărul 3 din PNRR, în valoare de 2 miliarde de euro. O alta este selecția conducerii RAAPPS, după cum Economedia a scris AICI, iar alta este înființarea super-agenției AMEPIP.

Vineri, ministrul Energiei Sebastian Burduja participă la o serie de discuții la Bruxelles inclusiv cu „șefa PNRR” Celine Gauer cu privire la această reformă din PNRR, conform informațiilor Economedia. Discuțiile vor viza și conducerea AMEPIP, urmând să participe secretarul general al Guvernului Mircea Abrudean. La discuții vor participa și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor. Discuțiile ar putea viza și pragul la microîntreprinderi, pe care Comisia îl vrea scăzut, dar Guvernul se opune, ținând cont că condițiile pentru microîntreprinderi deja au fost modificate în acest an.

În rândurile care urmează, Economedia prezintă câteva dintre cele mai grave probleme descoperite la procedurile de selecție pentru cele 8 companii de stat din Energie pentru care au fost alese conducerile, conform scrisorii de observație a Comisiei Europene.

Hidroelectrica
Consiliul de Supraveghere

Anunțarea publică a posturilor din consiliul de administrație – dovezile furnizate indică faptul că au fost plasate anunțuri banale în secțiunea „mica publicitate” a ziarelor. Clarificați dacă posturile disponibile în consiliul de administrație au fost anunțate public prin diverse canale pentru a atrage un număr mare de potențiali candidați și perioada exactă pentru care a fost publicat acest anunț.

Proces de selecție competitiv și transparent – Divulgarea conflictului de interese de către membrii comitetului de selecție – dovezile furnizate sugerează suprapuneri sau relații ierarhice între candidați și membrii comitetului.

Dezvăluirea conflictului de interese – Dovezile prezentate indică suprapuneri între membrii comitetului anterior de numire și remunerare (care au fost implicați în elaborarea procesului de selecție) și candidați.

Numirile din septembrie 2022 – dovezile indică faptul că acești membri au fost numiți fără a fi supuși unei proceduri de selecție competitive și transparente.

Durata numirilor – dovezile sugerează că trei membri au fost numiți pentru mandate mai scurte decât mandatele necesare de 4 ani.

Citeste mai mult aici

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: