Skip to content
Politică

Vot fulger în CEx. Cine sunt noii miniștri propuși pentru Transporturi și Dezvoltare

Război la PSD pentru un post de ministru. Social-democraţii trebuie să decidă în seara aceasta pe cine propun la Transporturi şi Dezvoltare, fără titulari de toamna trecută. Nemulţumit de numele vehiculate, Marian Oprişan, unul dintre baronii locali, a propus restructurarea Cabinetului Dăncilă. Iar premierul a pus paie pe foc când l-a propus la Transporturi pe Răzvan Cuc, remaniat chiar de partid şi contestat de mulţi colegi. Înaintea votului decisiv, Dăncilă şi Dragnea au încercat să dea senzaţia că democraţia va stinge conflictul.

UPDATE 21.00. Daniel Suciu va fi propus pentru Ministerul Dezvoltării, iar Răzvan Cuc la Transporturi.

Voturile din PSD au fost obţinute în unanimitate.

UPDATE 18:30 Propunerea lui Oprișan privind restructurarea Guvernului ar fi fost suținută și de liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, potrivit surselor citate.

UPDATE 17:50 Marian Oprișan, deranjat de nominalizarea lui Răzvan Cuc la Transporturi a cerut în ședință restructurarea Guvernului. Surse social democrate au declarat pentru Hotnews.ro că Oprișan împreună cu Bădălau l-ar fi susținut pe Felix Stroe la Transporturi iar mutarea făcută de Dragnea și Arsene l-a enervat pe liderul PSD Vrancea. Oprișan ar fi spus în ședința CEX că nu este „o golănie” mutarea lui Cuc în altă organizație. „Dragnea nu este stăpânul partidului”, ar fi spus Oprișan în spatele ușilor închise. 

UPDATE 17.05 Liviu Dragnea a declarat că Răzvan Cuc, favorit pentru Transporturi, este membru al PSD Neamț și nu Giurgiu, unde este contestat de Niculae Bădălău.

În cursul zilei, mai mulți social-democrați s-au perindat pe la biroul lui Liviu Dragnea de la Parlament pentru discuții. Înaintea CEx, deputatul Răzvan Cuc, în cărți pentru Transporturi, era contestat de liderul organizației din care face parte, PSD Giurgiu, șeful acesteia, Niculae Bădălău, anunțând că îl susține pe Marciu Cristian, relatează Hotnews.

 Pentru funcția de ministru al Dezvoltării era favorit Daniel Suciu. De asemenea, vehiculat pentru acest portofoliu este Felix Stroe.

Premierul Viorica Dăncilă a venit la Parlament, pentru a discuta cu Dragnea înaintea CEx, imediat după ședința de Guvern.

În ședința CEx s-ar putea pune în discuție și excluderea lui Aurelian Bădulescu din PSD, acesta susținând că președintele interimar de la București, Gabriel Mutu, vrea să scape de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *