Marcel Ciolacu vrea să aibă toată puterea în desemnarea comisarului european, dar această strategie îl poate pune într-un conflict cu președintele Klaus Iohannis. Guvernul este format din coaliția PSD și PNL, iar pentru desemnarea comisarului european este obligatorie colaborarea cu președintele Klaus Iohannis, altfel premierul Ciolacu va risca să fie refuzat de Comisia Europeană.
Ciolacu și Iohannis în UE
România este o republica semi-prezidențială, însă rolul premierului depinde ori de președinte, ori de Parlament. Situația lui Marcel Ciolacu este diferită de cea a lui Victor Ponta sau Viorica Dăncilă, care aveau de partea lor o majoritate parlamentară fără ajutorul președintelui țării. Marcel Ciolacu are nevoie de PNL și Iohannis pentru a continua să fie premier.
Pe plan internațional, România este reprezentată de președintele țării, potrivit Constituției. Însă în interiorul UE situația se schimbă când e vorba de Parlamentul European și de Consiliul de miniștri din UE. În nicio situație, premierul României nu are putere de negociere sau de reprezentare a României în UE. Astfel, ipoteza că premierul decide singur comisarul european al României este greșită, deoarece președintele este reprezentantul țării pe plan extern.
Președintele României participă la ședințele Consiliului European, unde sunt aprobați sau respinși comisarii europeni. De asemenea, Președintele are acces mult mai ușor la președintele Comisiei Europene și își poate impune punctul de vedere în legătură cu un candidat.
În urmă cu 2 luni, Marcel Ciolacu anunța că desemnarea comisarului european este atributul premierului, însă nicio lege și nici Constituția nu stipulează așa ceva. În schimb, avem Constituția care precizează că România e reprezentată de Președinte pe plan extern. Relația cu Comisia Europeană ține de politică externă.
„În primul rând, atributul desemnării comisarului european e al premierului”, a spus Ciolacu, în iunie 2024.
Marcel Ciolacu refuză negocierea cu PNL
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a transmis deja un semnal de alarmă pentru PSD și i-a avertizat că e nevoie de negociere înainte de a face vreo propunere la Comisia Europeană. Din declarația liberalului mai înțelegem că în coaliția de guvernare nu a fost nicio discuție referitoare la comisarul român.
„Aşa cum îi spune şi titulatura, comisarul european este al României – nu al PSD, care pare să înţeleagă tot mai puţin asta. Desemnarea unui comisar european nu este atributul unui singur om, fie el şi prim-ministru, ci este o decizie care trebuie luată în interesul României, în cadrul coaliţiei. Nu este un post de partid, ci este o poziţie esenţială pentru ţară în următorii ani”, a transmis Ciucă.
Marcel Ciolacu nu a dat vreun semn că ar fi disponibil să vorbească cu PNL și a spus că va propune comisarul după discuția cu Ursula von der Leyen.
„Evident, voi discuta cu doamna președinte și despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană. După această discuție, voi trimite nominalizarea viitorului comisar european din partea României”, a precizat premierul.
În cazul în care Marcel Ciolacu va refuza dialogul în coaliție și va propune un comisar european fără acordul lui Klaus Iohannis, va risca un conflict între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni. Dar mai presus de asta, va risca să fie refuzat de Ursula von der Leyen, care știe foarte bine să facă politică.
În 2019, Ursula von der Leyen a refuzat trei propuneri de comisar din partea guvernului Dăncilă. Von der Leyen avea informații că guvernul Dăncilă urma să cadă la moțiunea de cenzură și negocierile se făceau cu PNL-ul controlat de Klaus Iohannis. Astfel, imediat după instalarea guvernului Orban, PNL a desemnat-o pe Adina Vălean pentru funcția de comisar european.
Cazul Ponta vs. Băsescu
Cea mai mare dispută pentru funcția de comisar european a fost în 2014, când premier era Victor Ponta și președinte era Traian Băsescu. Victor Ponta avea cu PSD majoritatea în Parlament și, în 2012, a încercat chiar să participe la Consiliul European, însă Curtea Constituțională a arătat că era rolul Președintelui României.
Oricât s-au atacat între ei pentru funcția de comisar european, Ponta și Băsescu au fost nevoiți să ajungă la un acord. Acordul a fost desemnarea Corinei Crețu pentru funcție, iar ulterior Traian Băsescu a fost cel care a negociat ce portofoliu să primească România.
Chiar dacă Băsescu era un președinte la final de mandat, cum e Iohannis în 2024, Juncker – fostul președinte CE – a negociat cu Președintele României, nu cu premierul Ponta.
„Eu ştiu că (n.r. – pe Ponta) l-a descumpănit acea listă care a apărut cu numele Corina Creţu pe un portofoliu neconvingător. Ca să nu se sperie Victor Viorel, vreau să-i spun că a fost o glumă lansată de la Bruxelles. Oamenii de la Bruxelles au simţul umorului şi atunci au lansat acest lucru chiar la două zile după ce Victor Viorel povestea ce negocieri complicate a avut el pentru obţinerea unui portofoliu. Vă rog, sunteţi ziarişti, întrebaţi-l cu cine a negociat. Eu vă pot spune că România va avea un portofoliu cu care n-o să ne fie ruşine, dar Victor Viorel s-a speriat de o glumă şi s-a temut că i-am stricat negocierile complicate. Caraghios”, declara Băsescu, în 2014.
Disputa din 2014 a fost mult mai complicată, deoarece inițial Traian Băsescu voia să aibă el puterea să desemneze comisarul european. Imediat după alegerile europarlamentare din 2014, Băsescu anunțase că îl susținea tot pe Dacian Cioloș în Comisia Europeană. Ponta părea să fie și el de acord, dar ulterior PSD a impus-o pe Crețu când a văzut că Juncker voia mai multe femei în Comisia Europeană.
Chiar și în acea perioadă, în care PSD lupta cu președintele țării, a fost nevoie de un acord între Guvern și Președinte pentru a avea un comisar european. În caz contrar, războiul între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni poate fi unul foarte urât și poate compromite șansele României să obțină un portofoliu important.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News