Skip to content
Politică

Conflictul din USR Iași ia amploare: un candidat la parlamentare anunță că se retrage și acuză promovarea traseismului

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Scriitorul Dan Lungu, actual senator USR și pus pe locul 5 pe lista de candidați din Iași, anunță că își retrage candidatura și acuză organizația condusă de Cosette Chichirău că promovează traseismul și lipsa de transparență, prin plasarea fostului liberal Marius Bodea pe primul loc al listelor.

Motivul principal este următorul: nu aș vrea ca prin prezența mea să cauționez un mod de a face politică atât de diferit de cel pentru care eu și o bună parte din colegii mei am intrat în USR Iași. Nu sunt singurul care consideră că atât prezența domnului Marius Bodea în Alianța USR PLUS Iași, cât și procesul de realizare a listelor pentru alegerile parlamentare sfidează complet valorile și principiile fondatoare ale partidului și ale Alianței”, arată Dan Lungu într-un comunicat de presă.

Dan Lungu mai arată că ”în peste 90% din cazuri, justiția internă în USR este realmente paralizată”, dând ca exemplu lipsa de reacție a conducerii partidului față de aducerea unor traseiști.

Amintim că doar cu o săptămână în urmă, Lungu o acuzase pe Chichirău că a folosit ”metoda autobuzului” pentru a influența alegerile interne care au desemnat candidații alianței USR PLUS la parlamentarele din 6 decembrie. El a spus atunci că actuala conducere a partidului își aduce la vot rudele, angajații și prietenii care ”votează orbește” lista primită. Chichirău a respins acuzațiile.

Contestație împotriva listei USR-PLUS Iași

În data de 25 octombrie 2020, la Tribunalul Iași a fost depusă o contestație la legea electorală împotriva celor de la USR, dar și a celor de la PLUS. Mai multe persoane au contestat modul prin care aceste liste de candidaturi au fost întocmite de faptul că nu au fost respectate procedurile interne ale organizației, dar și pentru că statutul a fost încălcat. Oamenii au cerut magistraților de la Tribunal să invalideze lista depusă recent de USR-PLUS Iași la Biroul Electoral Județean (BEJ) pentru alegerile care vor avea loc în cursul lunii decembrie.

Contestatarii s-au adresat inclusiv forurilor centrale din alianța USR-PLUS Iași, însă nu au avut câștig de cauză. În aceste condiții, aceștia au cerut magistraților să li se facă dreptate și să ceară ca situația să se îndrepte în organizația de la Iași după scandalul și de la alegerile locale 2020.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *