Skip to content
Politică

Congres PSD. Gorghiu demască urzeala tenebroasă a lui Dragnea: Dialog al surzilor! EXCLUSIV

rfi.ro

Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu a acordat miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a criticat dur intenția lui Liviu Dragnea de a organiza un Congres extraordinar al PSD în luna martie.

CITIȚI ȘI: UPDATE Dragnea vrea Congres extraordinar. Cum i-a dat peste nas lui C. Ștefănescu

Pentru început, fostul președinte al Partidului Național Liberal s-a plâns de faptul că, prin anunțul din aceeași zi,șeful Partidului Social Democrat parazitează dezbaterea publică, deturnând atenția de la teme mai importante, precum românii care și-au văzut veniturile ciuntite în urma așa-numitei „revoluții fiscale” a PSD și explozia inflației și a datoriei publice.

„Este a nu știu câta știre pe zi servită de Liviu Dragnea, care să deturneze atenția publicului de la problemele serioase de pe agendă. Noi vorbim în momentul ăsta despre zeci de mii de oameni care au salariile tăiate, vorbim de mame care-și iau indemnizația tăiată, vorbim de un mediu de afaceri care vede în fiecare zi cum se modifică legislația fiscală, vedem că datoria publică este cu un miliard mai mare, vedem că investițiile în economie sunt zero, vedem cum creditele bancare sunt din ce în ce mai scumpe și cum inflația preconizată de guvernator (Mugur Isărescu, guvernatorul BNR – n.r.) se duce în 5 procente în scurtă vreme… și tot așa”, a tunat Gorghiu.

Alt capitol pus între paranteze de către Liviu Dragnea este relația României cu partenerii externi, a mai arătat Alina Gorghiu.

„Pe lângă asta, evident că avem un dialog al surzilor cu tot ceea ce înseamnă factori de decizie din Europa, cu Departamentul de Stat (al SUA – n.r.), cu instituțiile din România – o ceartă permanentă între domnul Dragnea și dânșii. Deci sunt probleme serioase despre care ar trebui să discutăm, însă PSD și domnul Dragnea aruncă pe piață tot felul de știri care să ascundă sub preș toată mizeria pe care au generat-o în societatea românească”, a punctat parlamentarul PNL.

Dar partea cea mai importantă a declarației abia în încheiere a venit: fosta șefă a liberalilor a avertizat că acest Congres extraordinar al PSD nu va fi altceva decât o rampă de lansare a lui Liviu Dragnea pentru alegerile prezidențiale din 2019.

„Pe de altă parte, este genul de hotărâre care mă duce cu gândul la faptul că Liviu Dragnea vrea să omoare și ultimul strop de opoziție din interiorul PSD. Acest Congres va fi unul care să îi reconfirme puterea totală în acest partid, pe care, din punctul meu de vedere, deja – într-o formă sau alta – o are, dar nu vrea să mai existe niciun fel de altă voce care să-i submineze autoritatea. Și probabil că se pregătește – într-o formă sau alta – de o candidatură la prezidențiale”, a conchis PNL-ista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *