Congres UDMR, la Timişoara; Kelemen Hunor candidează pentru un nou mandat

Reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din România se reunesc în congres, vineri şi sâmbătă, la Timişoara.

Actualul lider al formaţiunii, vicepremierul Kelemen Hunor, candidează pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR.

„Mandatul preşedintelui este de patru ani şi acum avem şi alegeri pentru această funcţie. Şi eu am spus că, după 12 ani de zile în funcţia de preşedinte al Uniunii şi după 26 de ani de politică, am experienţa necesară, am forţa necesară să candidez pentru acest nou mandat. Vreau să fiu părtaş eu, personal, apoi Uniunea Democrată Maghiară din România la tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră, fiindcă urmează acest deceniu extrem de important, când se va schimba faţa şi şansa României. Este o posibilitate, o şansă mare, avem bani pentru a dezvolta România din surse europene, din bugetul Uniunii Europene, PNRR-ul plus fondurile de coeziune. Avem investiţii, putem crea locuri de muncă, putem creşte economia, deci vom avea bugetul naţional pentru investiţii publice şi vreau să particip şi să pun şi eu umărul la tot ce se va întâmpla. Cam atâta pot să vă spun înainte de Congres”, a declarat recent, într-un interviu pentru AGERPRES, preşedintele Uniunii.

Potrivit acestuia, în cadrul congresului va fi adoptat şi un document strategic, „care va arăta priorităţile României, priorităţile comunităţii maghiare pentru următorii ani şi asta se va referi la toate domeniile importante: economice, sociale, politice şi legate de drepturile minorităţilor naţionale”.

Reuniunea UDMR va debuta vineri, la ora 13,00, cu Conferinţa Aleşilor Locali ai Uniunii Democrate Maghiare din România.

Lucrările Congresului UDMR sunt programate să înceapă la ora 16,00, iar în deschiderea reuniunii vor vorbi şi premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu.

Sâmbătă este programat discursul program al candidatului la funcţia de preşedinte al UDMR şi votul propriu-zis.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: