Candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu a afirmat, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al PSD, că ş-a propus să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”. ”Mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut”, a continuat el.
„Mă bucur să fim asociați într-o misiune pe care ne-o asumăm conștient. Trăim într-un vârf al unei nemulțumiri și chiar isterii generale a ceea ce se numește sistem, împotriva partidelor, că știu sau că nu știu oamenii, împotriva democrației și libertății. Partidele care în acești 30-35 ani au asumat povara guvernării par a fi pentru mulți oameni răul cel mare al României. Eu sunt aici și am răspuns chemării dvs. și intru cu încredere în acest rol dacă o veți face pornind de la convingerea nu că partidele sunt minunate, că nu au dezamăgit, că nu m-au dezamăgit și pe mine, ci de la premisa că noi românii avem de ales între discursul falsei icoane făcătoare de false minuni care ne anunță că partidele vor dispărea și credința și dorința mea ca acest lucru să nu se întâmple”, a spus Antonescu, potrivit digi24.ro.
„Dispariția partidelor înseamnă dispariția democrației, acest Petrache Lupu nu ne spune ce se întâmplă mai departe după ce lichidăm partidele. Sunt aici și sunt onorat să fiu alături de dvs. pentru că așa cu bune, cu rele, aceste partide sunt cele care pot apăra ceea ce trebuie apărat în România și sunt cele care pot schimba ce se poate schimba, nu altcineva. Am văzut alternativele, nu îneleg de ce noi, cei care credem asta, sunt defensivi, de parcă am fi vinovați că apărăm democrația. Noi avem de gândit la un lucru clar: oameni simpli, activi sau rezerviști, simpli cetățeni sau politiceni trebuie să răspundem: dacă o anume rânduială a lucrurilor în casă trebuie să ne facă să dărâmăm casa sau să așezăm lucrurile. Nu văd de ce trebuie să fim defensivi, dvs., din nou, ați fost desemnați de români cu același vot al primului partid al României, partidul care în 35 de ani de democrației a obținut cele mai multe voturi ale românilor, aproape de fiecare dată. E partidul care a creat frustări, greșeli, dar a creat și toate aceste lucruri care astăzi ne duc în cea mai bună situație a României din istorie. Românii sunt astăzi cu adevărat europeni. Constat că unor geopoliticieni din jurul maestrului le-a rămas Uniunea Europeană prea mică. Noi avem nevoie să ne apărăm condiția de țară a UE, a NATO, a Parteneriatului cu Statele Unite”.
„Eu cred că marea bătălie pe care sper că o vom da împreună nu e doar cea electorală, ci începe după aceea, avem turbulențe majore în relațiile internaționale, în structurile vieții internaționale și avem și înăuntru de rezolvat lucruri. Eu cred că în ceea ce îl privește pe președinte, câteva lucruri trebuie clarificate: eu voi fi președinte puternic, nu prin încălcarea Constituției sau prin interpretarea ei abuzivă. Sunt și lucruri pe care nu le-am făcut, nu am sărit proclamând un principiu, așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată, voi fi puternic prin agajament, atitudine și parteneriat. Nu e nimic ce poate face singur președintele, nu există niciun lucru de care președintele să nu se simtă responsabil. Pentru dvs., pentru partide, ca și pentru alte instituții, mesajul meu: Partener întotdeauna, niciodată complice. Sunt multe lucruri care trebuie puse în ordine. Nu mă refer la servicii secrete. Mă refer la elite care de 35 de ani au cerut de la forțe politice și statut, și prestigiu. E momentul ca președintele fără a avea autoritate să le întrebe: dar voi ce ați făcut pentru români? Despre mine și despre câteva convingeri ale mele vă pot spune: aceste convingeri nu pot influența legislația din România, am de gând să respect Constituția. Conducerea, în cea mai mare parte, o face Guvernul, iar președintele cooperează cu Guvernul. Vă spun ca să știți cu cine aveți de-a face, pe mine m-a ajutat viața să țin minte câteva lucruri. Știu ce înseamă să fii sărac, știu ce înseamnă să fiu copil din marginea țării, să n-ai pile, să crezi că drepturile tale sunt doar pe o foaie de hârtie”, a fost o parte din discursul lui Crin Antonescu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News