Congresul SUA refuză adoptarea unui pachet financiar masiv pentru Ucraina şi Israel

sua
Sursa foto: REUTERS

Congresul american a eşuat miercuri în adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari reclamat cu insistenţă de preşedintele Joe Biden, conţinând fonduri pentru Ucraina şi Israel, notează AFP.

Opoziţia republicană a refuzat să susţină acest text aflat în centrul unor negocieri foarte dure, cerând în schimbul voturilor lor concesii semnificative în privinţa politicii migratorii a Statelor Unite.

Acest eşec este o dezamăgire pentru Joe Biden care îndemnase cu câteva ore mai devreme la aprobarea acestor fonduri într-un discurs foarte solemn.

Blocarea acestora ar fi „cel mai mare cadou” oferit preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat el, afirmând că liderul de la Kremlin, dacă va reuşi să pună mâna pe Ucraina, „nu se va opri aici”.

Democratul a evocat clar ipoteza unui atac rusesc împotriva unei ţări membre a NATO, care ar declanşa intrarea Statelor Unite în război şi, prin urmare, „soldaţi americani luptând cu soldaţi ruşi”. O situaţie care nu există în prezent şi pe care Washingtonul nu şi-o doreşte, a insistat el.

Statele Unite sunt în prezent ţara care oferă cel mai important sprijin militar Kievului. Congresul a angajat peste 110 miliarde de dolari de la invazia rusă din februarie 2022.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: