Skip to content
Politică

Consilier al lui Ponta explică cum va primi Dragnea șah- mat și va pleca din Guvern: ”E doar o chestiune de timp”

Unul din consilierii lui Victor Ponta a explicat pe pagina sa de socializare care este articolul din Constituție care îl va determina pe Liviu Dragnea să plece din cadrul cabinetului Ponta.

Reamintim că Liviu Dragnea a pierdut funcția de vicepremier, singurul rămas fiind Gabriel Oprea, liderul UNPR. Dragnea va rămâne doar ministrul al Dezvoltării și va avea mai multe atribuții politice la partid, după cum a anunțat premierul Victor Ponta

Deputatul PSD, Radu Popa, punctează pe pagina sa de socializare că e doar o chestiune de timp până când Președintele României va activa articolul 109 din Constituție.

”Dacă vrem să fim credibili când le spunem românilor că reformăm partidul, atunci nu Liviu Dragnea este cel care ar trebui să fie reformatorul PSD. Pentru că el este doar un alt client al Parchetelor și este numai o chestiune de timp până când președintele României va activa art.109 din Constituție”, precizează Popa pe Facebook.

Ce spune articolul 109 din Constituție

ARTICOLUL 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

1 comentariu la “Consilier al lui Ponta explică cum va primi Dragnea șah- mat și va pleca din Guvern: ”E doar o chestiune de timp”

  1. alo, tovarasa plumb, tanarul asta obraznic a jignit un membru de vaza al partidului, iar lucrul acesta este inacceptabil.
    va rugam frumos, cu manie proletara, sa cereti de urgenta sanctionarea sa, in termeni foarte duri.
    cine se cred acesti tineri obraznici, precum Ivan ori Popa? Maine o sa il vedeti si pe Sturza la rampa.
    cum e posibil? dar ce a ajuns partidul asta, sat fara caini?
    Afara cu toata lumea, afara, afara!
    si nu uitati indemnul: sa dam foc la Romania, daca cei mai bravi din partid, cu d-ul Ponta si Dragnea in frunte, ne-o cer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *