Grupul consilierilor locali ai PNL Braşov a mers, marţi, la sediul Primăriei Braşov, însoţit de un executor judecătoresc, pentru ca acesta să ”constate oficial” faptul că reprezentanţi ai municipalităţii au dezactivat cardurile lor de acces în sediul instituţiei. Consilierii reclamă că ”sunt ţinuţi pe holuri”, nu li se permite accesul în instituţie şi că, în acest context, ”nu se mai poate vorbi despre o colaborare în adevăratul sens al cuvântului” şi anunţă că vor face alte ”demersuri pe cale legală” pentru remedierea situaţiei.
”Am vrea să aducem la cunoştinţa dumneavoastră şi a braşovenilor faptul că primarul Allen Coliban a blocat accesul consilierilor locali în Primărie, aceştia putând intra doar pe uşa principală. Întrucât vom face demersuri pe cale legală, am chemat alături de noi un executor judecătoresc pentru a face constatarea şi a arăta faptul că accesul consilierilor locali este blocat”, a declarat viceprimarul municipiului Braşov Sebastian Rusu.
El a explicat că niciunul dintre consilieri nu a fost înştiinţat, pe nicio cale, despre dezactivarea cartelelor.
Executorul judecătoresc a încercat, pe rând, să deschidă uşi care duc către funcţionarii de la diverse direcţii, o uşă care duce către secretarul Primăriei Braşov, uşa care duce către birourile viceprimarilor şi departamentul juridic, folosind cartelele de acces ale mai multor consilieri locali, aceştia explicându-i că sunt cartelele consilierilor liberali. Singura cartelă care a funcţionat şi care a deschis uşa a fost cea a viceprimarului liberal Sebastian Rusu, care nu a fost dezactivată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News