Consiliul ASF a ales noul președinte al Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis astăzi că președintele Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) va fi Carmen Daniela Radu, fost director general și director general adjunct al societății Eureko Asigurări SA.

Carmen Radu  vine la conducerea instituției cu o experiență profesională de peste 20 de ani la nivel managerial în domeniul financiar-asigurări, printre pozițiile ocupate de aceasta fiind cea de director general și director general adjunct al societății Eureko Asigurări SA (2009 — 2014), de director general adjunct KD Life Asigurări SA (2006 — 2007) și de director executiv Sara Merkur SA. (1995 — 2005), informează agerpres.ro.

Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit, în data de 27 iulie 2015, ca persoană juridică de drept public, administrată de un Consiliu de administrație format din cinci membri. Dintre aceștia, trei membri sunt desemnați de către ASF, inclusiv președintele, iar doi membri sunt numiți de către Ministerul Finanțelor Publice (în curs de desemnare).

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: