Skip to content
Economie

Consiliul Concurenţei a amendat cu 1,3 milioane euro distribuitorul de gaze Premier Energy, succesor legal al Gaz Sud, pentru abuz de poziţie dominantă

facebook consiliul concurentei

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 6,3 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane euro) distribuitorul de gaze naturale Premier Energy, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA, pentru abuz de poziţie dominantă în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie, iar compania a recunoscut încălcarea legii, scrie news.ro.

Prin efectul legislaţiei specifice, Gaz Sud a deţinut poziţie de monopol pe piaţa distribuţiei de gaze naturale, aferentă celor 31 localităţi (situate în special în judeţul Ilfov) unde a deţinut licenţă de distribuţie. În cadrul investigaţiei declanşate în anul 2017, autoritatea de concurenţă a constatat că Gaz Sud a impus tarife discriminatorii pentru servicii de avizare tehnică a proiectelor, de recepţie a lucrărilor şi de punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale (IUGN), diferenţiate în funcţie de realizatorul lucrărilor de proiectare şi de execuţie a instalaţiilor„, a informat autoritatea de concurenţă.

Proiectarea şi execuţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează, în condiţii concurenţiale, de către operatorii economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final.

Potrivit reglementărilor, distribuitorul de gaze naturale, în acest caz Gaz Sud, avea obligaţia de a verifica şi aviza proiectele de execuţie a instalaţiilor, de a recepţiona lucrările şi de a pune în funcţiune IUGN, pentru consumatorii din localităţile aflate în zonele sale de distribuţie. Pentru aceste servicii, distribuitorul încasa tarife care intrau în componenţa preţului total plătit de consumator„, informează autoritatea.

Astfel, consumatorii care realizau proiectele şi instalaţiile cu Gaz Sud plăteau tarife mai mici pentru avizarea tehnică a proiectelor, recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, faţă clienţii care apelau la alţi operatori (concurenţi) pentru realizarea proiectelor şi instalaţiilor. În acest fel, Gaz Sud a provocat firmelor concurente un dezavantaj concurenţial, cu scopul înlăturării acestora de pe piaţă.

Această politică tarifară discriminatorie pusă în practică de Gaz Sud a distorsionat concurenţa pe piaţa lucrărilor de proiectare şi pe piaţa lucrărilor de execuţie a IUGN în zonele sale de distribuţie şi, în acelaşi timp, a afectat 42 de consumatori, care au plătit mai mult pentru avizarea proiectelor, respectiv recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiilorrealizate cu alte companii, fără o justificare obiectivă din punct de vedere economic”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Amenda a fost aplicată distribuitorului de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al entităţii investigate, Gaz Sud, ca urmare a fuziunii prin absorbţie realizate în 2017. Compania a beneficiat de o reducere de 15% a amenzii pentru că a recunoscut încălcarea legii.

În acelaşi timp, Premier Energy SRL a acordat despăgubiri persoanelor prejudiciate, în valoare totală de 88.347,74 lei.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată, în formă neconfidenţială, pe pagina web a instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *