Skip to content
București Energie Evenimente

Consiliul General al Capitalei reia votul pentru înființarea Termoenergetica

Gabriela Firea susţine că va supune, din nou, la vot – cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare – înfiinţarea Companiei Municipale Termoenergetica, al cărei scop este să preia activitatea RADET, companie aflată în pragul falimentului.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat deja, în şedinta de pe 26 ferbruarie, divizarea Companiei Municipale Energetica SA (declarată ilegală de instanţă) în alte două companii. Una dintre noile societăţi urma să se numească Termoenergetica SA şi să preia activitatea RADET, iar a doua ar urma să se numească Energetica Servicii S.A., arată ziare.com.

Încă dinainte de şedinţă, consilierii USR şi o parte dintre cei ai PNL au reclamat faptul că o companie ilegala nu poate fi divizată, ci trebuie lichidată. Dacă se va proceda la divizare, mai spuneau consilierii, cele doua companii nou înfiinţate vor fi tot ilegale şi e numai o chestiune de timp până când şi ele vor trebui desfiinţate.

Cu toate acestea, divizarea Companiei Energetica SA a fost adoptată, pe 26 februarie, cu 37 de voturi pentru. La scurt timp după vot, consilierul municipal USR Ana Ciceala a sesizat faptul că votul a fost ilegal. Motivul: susţinând divizarea, Mircea Ardeleanu, unul dintre consilierii municipali, şi-a votat fiica pe un post în Consiliul de Administraţie al Energetica Servicii S.A.

Luni, pe 4 martie, Gabriela Firea a admis că votul pentru divizarea companiei municipale Energetica SA trebuie reluat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *