Consiliul Județean Sibiu – clădire istorică restaurată și modernizată

Președinta CJ-SB, Daniela Cîmpean
Sursa foto: media.pnl.ro

Președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, a anunțat faptul că se vor efectua lucrări de consolidare, reabilitare termică și eficientizare energetică la clădirea care adăpostește în prezent Consiliul Județean Sibiu.

„Construită în urmă cu aproape 115 ani ca sediu al Băncii Austro-Ungare, clădirea care adăpostește în prezent Consiliul Județean Sibiu (corp C1), va beneficia de lucrări de consolidare, reabilitare termică și eficientizare energetică.

În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a fost lansată licitația prin care se dorește găsirea unei companii care să realizeze documentația tehnică, proiectarea, obținerea avizelor de specialitate și să execute lucrările propriu-zise”, transmite Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, conform media.pnl.ro.

De asemenea, liberala precizează că: „Valoarea estimată a contractului este de aproape 15 milioane lei, ofertele putând fi depuse până pe 29 august.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL